Detaliile şocante ale uciderii în bătaie a unui bebeluş. Câţi ani vor sta după gratii părinţii judecaţi în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Suceava s-a pronunţat în cazul a doi tineri din comuna Fântânele care şi-au bătut copilul de numai nouă luni până l-au lăsat fără suflare. În rechizitoriul procurorilor sunt detalii atât de şocante încât este greu de înţeles de ce presupuşii criminali au fost cercetaţi în libertate.

Cei doi părinţi condamnaţi de Tribunalul Suceava sunt tineri, au acum 23 de ani, iar în momentul comiterii faptei aveau 20. El lucra ca cioban la o stână din satul Sfântul Ilie, comuna Şcheia, udeţul Suceava, iar ea este casnică.

În rechizitoriul procurorilor se arată că ambii părinţi s-au manifestat violent faţă de pruncul de numai nouă luni. Copilul a decedat, după ce a fost bătut crunt. Faptele au fost comise în 2016.

„Inculpatul Rădi Claudiu – Ilie a exercitat de nenumărate ori acte de violenţă asupra victimei - mai precis îl lovea cu palmele peste faţă, îl lovea cu o vargă, îl izbea de pat ori de perete, i-a aplicat chiar şi o lovitură cu pumnul în burtă, toate aceste violenţe fiind determinate de faptul că victima îşi îngăduia să plângă în momente nepotrivite pentru inculpat”, au arătat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Pe 18 aprilie 2016, copilul a ajuns pentru prima dată la spital cu urme de lovituri pe tot corpul. Atunci, mama acestuia le-a spus anchetatorilor, într-o primă fază, că micuţul a fost bătut de tată. Ulterior, a revenit asupra declaraţiilor şi le-a spus poliţiştilor că a căzut din pat. Din cauză că era bătută de concubin, tânăra a plecat de mai multe ori de casă, dar s-a întors de fiecare dată.

Copilul a murit pe 16 mai 2016, după ce ambii părinţi l-ar fi bătut.

„Conform concluziilor cuprinse în raportul medico - legal, moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio - respiratorii acute consecinţa unui traumatism cranio-cerebral obiectivat prin factură de bază craniană, hemoragie subarahnoidiană cerebrală difuză, fină lamă de hematom subdural şi edem cerebral marcat. Între leziunile constatate şi deces există legătură directă de cauzalitate”, au concluzionat procurorii suceveni.

După ani de cercetări şi anchete, magistraţii Tribunalului Suceava s-au pronunţat, în sfârşit, în dosar. Au condamnat-o pe femeie la 15 ani de închisoare pentru violenţă în familie cu referire la infracţiunea de omor. Bărbatul s-a ales cu o pedeapsă de 12 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie relativ la infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Decizia judecătorilor nu este definitivă.


 


 


 


 


 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite