Mihai „Urbanizatorul“ Viteazul. Faţeta mai puţin ştiută a domnitorului, căruia istorii îi atribuie întemeiera Ploieştiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Viteazul este considerat de istorici întemeietorul Ploieştilor
Mihai Viteazul este considerat de istorici întemeietorul Ploieştilor

Pe lângă luptele antiotomane, Mihai Viteazul a fost interesat şi de dezvoltarea urbană a Ţării Româneşti. Municipiul Ploieşti este unul dintre oraşele pe care voievodul muntean le-a întemeiat în timpul domniei sale.

Ploieştiul este astăzi unul dintre principalele centre economice din România. Cu câteva secole în urmă, importanta aşezare urbană era decât un sat, aşezat într-o poiană a codrilor Vlăsiei.

Numele de „Ploieşti” vine de la un anumit „Moş Ploae”, care fugind de hoardele turceşti care nimiceau tot ce le cădea în cale, s-a stabilit în zona în care se află astăzi Ploieştiul.

O altă serie de izvoare istorice precizează faptul că prima atestare documentară a oraşului ar fi fost făcută în jurul anului 1400.

Mihai Viteazul, întemeietorul Ploieştilor

În versiunea istoricilor, întemeierea Ploieştiului este contemporană cu domnia lui Mihai Viteazul.
Concret, specialiştii susţin faptul că voievodul muntean este cel care a pus umărul la înfiinţarea oraşului.

„Există suficiente dovezi care ne atestă faptul că Mihai Viteazul este întemeietorul oraşului Ploieşti. Încă din vreme sa zona era una foarte bogată, iar domnitorului i-a atras atenţia pentru dezvoltarea sa” susţine istoricul Emilia Corbu, din cadrul Muzeului Judeţean Ialomiţa.
 
În lucrarea sa „Monografia oraşului Ploieşti” scriitorul Mihail Sevastos (1892 – 1967) susţine însă că Mihai Viteazul a înfiinţat Ploieştiul în anul 1599, în timpul campaniei militare în urma căreia şi-a concentrat trupele în Ardeal.

„Mihai Viteazul a întemeiat oraşul Ploieşti în 1599, cu prilejul concentrării trupelor care, în toamna acestui an, au trecut în Ardeal. (...) El îşi făcuse aici chiar curţi. Mihai Viteazul alese acest punct pentru adunarea oştilor, având în vedere atât drumul Teleajenului, cât şi posibilităţile de aprovizionare îmbelşugată” susţine scriitorul Mihail Sevastos în lucrarea sa.


Un târg medieval

Alte izvoare istorice vorbesc despre faptul că zona Ploieştilor, chiar şi în Evul Mediu era una extrem de bogată.  „Aceste locuri erau bine cunoscute pentru bogăţia lor în vânat şi pescuit. Totodată, era o zonă strategică deosebită unde se întâlnesc câmpia, muntele şi dealul” mai spune istoricul Emilia Corbu.

Fascinat de aceste locuri, Mihai Viteazul a dat ordin ca aici să se organizeze un târg. Aşa a luat naştere târgul medieval al Ploieştilor, unde negustori din toate colţurile ţării veneau aici pentru a-şi valorifica mărfurile.

„Aici se întindeau cojoace şi scurteici, cum si găteli strălucitoare pentru femei. Apăreau mămularii, tivlicheri, plăpumari. Iar în obor se aduceau «producturile». Trăgeau căruţele cu peşte, lemne şi cu vin. Vânzarea se făcea lângă căruţă. Alături se vindeau vitele…” descrie atmosfera din târgul medieval al Ploieştilor, scriitorul Mihail Sevastos.

Astăzi, Ploieştiul are o populaţie de peste 200.000 de locuitori, potrivit Institutului Naţional de Statistică, fiind considerat şi principalul punct petrochimic al ţării.

Citiţi şi:

Cum au ascuns cronicarii adevărata origine a lui Mihai Viteazul pentru a-l îndepărta de marile puteri ale Apusului

Adevărul despre bătălia de la Călugăreni. Mihai Viteazul a pierdut cea mai importantă luptă împotriva turcilor, iar realitatea a fost ascunsă de cronicari

Mihai Viteazul şi politica lui internă dezastruoasă: un maestru în luptele cu turcii, dar un tiran faţă de supuşii săi

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite