Lupta cu pesta şi cu localnicii continuă în Ialomiţa: amenzi de câte 3.600 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele trei persoane au cumpărat animale, deşi sunt impuse restricţii de pestă porcină FOTO Adevărul
Cele trei persoane au cumpărat animale, deşi sunt impuse restricţii de pestă porcină FOTO Adevărul

Lupta autorităţilor din judeţul Ialomiţa cu pesta porcină, dar şi cu localnicii continuă. Oamenii tot nu înţeleg faptul că trebuie să respecte măsurile de restricţie pentru a nu răspândi boala. Trei persoane au fost amendate cu câte 3.600 de lei pentru că au cumpărat 5 animale, deşi acest lucru este interzis. Mai mult decât atât, zilele trecute a fost confirmat un caz de pestă la un mistreţ vânat pe Fondul de Vânătoare 12 Săveni.

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa a anunţat că a fost confirmat un caz de pestă porcină africană la un mistreţ vânat pe Fondul de Vânătoare 12 Săveni. Până în prezent, pe acest fond de vânătoare nu au mai fost confirmate cazuri de boală la mistreţi vânaţi.

Există virus care circulă

Apariţia acestui caz de boală confirmă faptul că în mediul silvic există virus circulant, ceea ce poate duce, în cazul nerespectării tuturor măsurilor stabilite pentru fiecare focar/caz de boală în parte, la extinderea bolii şi apariţia de noi cazuri/focare de boală pe teritoriul judeţului Ialomiţa.

"Subliniem importanţa respectării de către toate persoanele responsabile (proprietari de porcine, administratori ai fondurilor de vânătoare, Unităţile Locale de Sprijin) a măsurilor impuse pentru eradicarea bolii pe teritoriul judeţului Ialomiţa. Informăm crescătorii de porcine că deşi DSVSA Ialomiţa depune toate eforturile în vederea ridicării restricţiilor impuse în localităţile afectate de boală, sunt încă proprietari de exploataţii nonprofesionale care încalcă măsurile stabilite, fapte ce pot duce la prelungirea perioadei de restricţii şi extinderea bolii", a precizat dr. Mihai Puia, şeful DSVSA Ialomiţa.

Repopularea, interzisă la Sudiţi

Astfel, în urma unei sesizări, reprezentanţii DSVSA Ialomiţa, împreună cu reprezentanţi ai IPJ Ialomiţa şi ai Unităţii Locale de Sprijin Sudiţi, au verificat un număr de 3 exploataţii de pe raza localităţii Sudiţi, constatând că proprietarii acestora nu au respectat măsurile de restricţii impuse pentru combaterea focarelor de boală confirmate în această localitate, în sensul că, deşi repopularea exploataţiilor cu porcine pe teritoriul localităţii Sudiţi este încă interzisă, aceştia au achiziţionat, din diverse exploataţii, neindentificate la data controlului, porcine necrotaliate.

Toate animalele identificate au fost eutanasiate, fiind prelevate probe specifice pentru analizare în direcţia pestei porcine africane. Ulterior, cadavrele au fost dirijate pentru incinerare către o unitate autorizată sanitar-veterinar. "Având în vedere încălcarea prevederilor Programului de Măsuri nr. 18203/19.08.2018, întocmit pentru combaterea focarelor de Pesta Porcină Africană din localitatea Sudiţi, toţi proprietarii au fost sancţionaţi, conform prevederilor HG nr. 984/2005, cu modificările ulterioare, cu amendă în valoare de 3.600 de lei fiecare. De asemenea aceşti proprietari nu beneficiează de despăgubiri în conformitate cu prevederile HG 1214/2009, cu modificările ulterioare", a precizat directorul DSVSA Ialomiţa.

Slobozia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite