Descoperire spectaculoasă la Piscul Crăsani. Vârf de lance din fier, vechi de două milenii, găsit în Ialomița
0Descoperire de excepție a arheologilor Muzeului Județean Ialomița pe șantierul arheologic Piscul Crăsani. Este vorba despre un vârf de lance din fier, cu o vechime de peste 2.000 de ani, atribuit comunităților geto-dace din această zonă.
Situl de la Piscul Crăsani este unul dintre primele cercetate sistematic la noi în țară. Săpăturile arheologice au relevat faptul că zona a fost locuită încă din perioada neolitică (cultura Boian), însă locuirea cea mai intensă a fost în cea de- a doua epocă a fierului, când aici s-a dezvoltat o importantă așezare getică.
În ceea ce privește vârful de lance descoperit recent, arheologii au specificat că vârful, realizat din fier, se află într-o stare de conservare foarte bună. Astfel de artefacte sunt foarte rar descoperite în așezări, cel mai adesea regăsindu-se în necropole, în cadrul inventarului funerar.
Studierea evoluției locuirii getice
Campania arheologică din această toamnă de la Piscul Crăsani reunește un colectiv de arheologi din cadrul mai multor instituții - Muzeul Județean Ialomița, Muzeul „Dunării de Jos” Călărași și Institutul de Arheologie ,,Vasile Pârvan” București - obiectivele principale ale acesteia constând în studierea evoluției locuirii getice din exteriorul zonei fortificate, precum și a sistemului defensiv.
„Astfel de descoperiri nu fac altceva decât să readucă o data în plus în memoria colectivă pagini fascinante din istoria acestor meleaguri, rolul nostru, al instituțiilor muzeale, fiind acela de a prezerva pentru generațiile viitoare astfel de artefacte care ne vorbesc despre cei care au locuit în această Câmpie a Soarelui cu milenii în urmă. În același timp, este și un exemplu care confirmă încrederea de care se bucură tinerii arheologi, în continua lor muncă de perfecționare”, arată managerul Muzeului Județean Ialomița, dr. Florin Vlad
Șantierul arheologic Piscul Crăsani va rămâne deschis cercetărilor de specialitate în această toamnă până la sfârșitul lunii octombrie, au anunțat reprezentanții Muzeului Județean Ialomița.