Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Ialomiţa are un nou director. Postul a rămas vacant după un scandal cu fostul şef prins băut
0Florina Manea a fost numită director interimar la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Ialomiţa, postul fiind vacant după demisia cu scandal a fostului şef, Cornel Ianuş.
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Ialomiţa a rămas fără director, după ce Cornel Ianuş şi-a dat demisia, fiind prins băut în timpul programului. În timpul unui control inopinat efectuat de reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Ianuş a fost găsit băut în timpul serviciului. Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a verificat dacă şeful CJPC Ialomiţa, Cornel Ianuş, consumase alcool în timpul programului, iar în urma verificării a constatat că acest lucru se întâmplase. Mai mult, Cornel Ianuş a recunoscut în faţa preşedintelui ANPC, Horia Constantinescu, că, la un control la un agent economic din urmă cu câteva zile, a băut o bere, acest lucru întâmplându-se în timp ce se afla în timpul programului.
El a mai spus că, la plecare, un angajat al unităţii respective, i-a dat o sacoşă cu bere şi cu apă, refuzând iniţial, după care a acceptat să primească bunurile respective. Cornel Ianuş susţine că în urma acelui control a fost aplicat un avertisment, iar agentul economic trebuia să remedieze mai multe deficienţe constatate.
Preşedintele ANPC a anunţat că în urma acestei situaţii şeful CJPC Ialomiţa şi-a dat demisia, iar doi comisari din cadrul instituţiei nu vor mai merge în controale şi vor face doar muncă de birou.