Cine a fost Andreea Nica, handbalista din Slobozia care a murit în tragedia de la Clinceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doliu în lumea sportului din Slobozia. Andreea Nica, handbalista legitimată la echipa CSM Unirea Slobozia, a murit în tragedia petrecută la Clinceni.

Tragedia petrecută de dimineaţă la Clinceni, când paraşutele a trei persoane care s-au aruncat de la mare înălţime s-au încurcat în aer, a mai luat o viaţă.

Este vorba despre cea a sportivei Andreea Nica, legitimată la echipa de handbal a Sloboziei, CSM Unirea Slobozia.

În urma accidentului, tânăra de doar 27 de ani a fost transportată la Spitalul Universitar, însă nu a rezistat intervenţiei chirurgicale la care a fost supusă, murind în braţele medicilor.

Tragedie la Clinceni. O handbalistă de succes

Andreea Nica avea în palmares peste 30 de meciuri internaţionale, fiind considerată şi cel mai bun portar al Campionatului Naţional de Junioare.

În prezent ea era considerată cel mai bun portar al echipei de handbal senioare a Clubului Sportiv Municipal Slobozia, echipă care activează în Liga Naţională.

Înainte de a veni la Slobozia, Andreea Nica a jucat la CSM Ploieşti. Pentru tânăra care s-a stins din viaţă în tragedia de la Clinceni sportul era mai mult de cât o pasiune.

Într-un interviu anterior acordat ziarului Adevărul de Seară Slobozia ea preciza: „În momentul în care au apărut primele rezultate, am simţit că am transformat pasiunea în performanţă şi am avut ambiţia să obţin de fiecare dată mai mult“.

Tânăra este fiica lui Ion Nica, preşedintele secţiei de handbal al Clubului Sportiv Municipal Slobozia. Mai mult, se pare că şi-a găsit sfârşitul în timpul primului său salt cu paraşuta. 

Citiţi şi:

Două persoane au murit în urma accidentului de la Clinceni. Un al treilea paraşutist este în stare gravă

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite