Un student la Medicină a urcat beat la volan şi a intrat cu maşina într-un gard, pe care l-a pus la pământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina a suferit avarii grave, iar gardul a fost pus la pământ FOTO: martor
Maşina a suferit avarii grave, iar gardul a fost pus la pământ FOTO: martor

Un tânăr în vârstă de 25 ani, student la Medicină, a fost implicat în noaptea de 14/15 februarie 2022 într-un eveniment rutier fără victime. pagubele materiale sunt însă însemnate.

Evenimentul s-a produs în localitatea Piatra-Olt din judeţul Olt, la miezul nopţii. Tânărul, student la Medicină, în Timişoara, conform unor surse locale, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat într-un gard, punându-l la pământ.

„Azi-noapte, în jurul orei 00:00, poliţiştii Serviciului Rutier Olt au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe Drumul Naţional 64, intersecţie cu Drumul Judeţean 677, în localitatea Piatra Olt, s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Din primele verificări, poliţiştii au constatat că în eveniment a fost implicat un singur autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 25 de ani, care a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un gard. În urma evenimentului, tânărul nu a necesitat îngrijiri medicale“, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaica.

accident student medicina olt

Tânărul a distrus maşina, însă a scăpat nevătămat FOTO: martor

Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie alcoolică de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus de poliţişti la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal, cercetând comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Petrecere într-o localitate cu rată mare de infectare. Viceprimarul, acuzat că a participat. „Se încerca o discuţie amiabilă“ VIDEO

ÎPS Teodosie, criticat de un preot din Cluj. „A devenit primul episcop român ortodox de cancan” 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite