„Timpul a expirat!“ Cât e prea mult pentru copii în faţa ecranelor
0
Timpul petrecut în faţa unui ecran a devenit poate cea mai mare problemă pentru părinţii ai căror copii dezvoltă adevărate dependenţe. Cât de departe se poate ajunge şi cum să facem să ne ferim copiii de acel punct a explicat medicul neuropsihiatru Cristian Andrei.
Deşi decizia este la părinţi, copiii au ajuns să petreacă foarte multe ore zilnic în faţa ecranelor, iar asta de la vârste foarte mici. Părinţii constată mai întâi cu bucurie ce abilităţi au copiii, aceştia reuşind să se descurce în mânuirea device-urilor fără ajutor, însă nu după mult timp văd că nu-i mai pot desprinde de ecran. Copilul ajunge să renunţe foarte greu la telefon, laptop sau tabletă, sau chiar la televizor, părinţii declarându-se, nu de puţine ori, învinşi: „Nu mai ştiu ce să fac, avem scene de fiecare dată când îi spun că timpul permis a expirat!“.
Medicul neuropsihiatru Cristian Andrei le-a explicat părinţilor, într-o conferinţă de parenting susţinută la Slatina, de ce sunt atraşi cei mici de ecrane, pentru că înţelegând acest lucru vom găsi şi modalităţile potrivite de a reduce timpul petrecut de copii în faţa lor. Mai mult, medicul a atras atenţia că ignorată, această problemă îi aduce, în cele din urmă, pe copii în cabinetul specialistului.
„Copiii au devenit adictivi vizual, şi adicţia este ceva care limitează foarte mult capacitatea de adaptare a unui creier. Există riscul de obsesivitate mai târziu, există riscul de anxietate prelungită, fără posibilitate de recuperare, există riscul de tulburări sociale – neîncredere în ceilalţi oameni – şi atunci este urgent necesar ca părinţii să facă ceva“, a atras atenţia medicul.
„Există lumină în ecran, există poveste“
Un telefon descărcat nu va atrage niciodată atenţia unui copil mai mult de câteva secunde. Un ecran care nu se aprinde este la fel de „inofensiv“ ca oricare alt obiect din jurul celui mic. Totul se schimbă însă radical când apar lumina, mişcarea şi, cel puţin la fel de important, povestea. Pentru că acestea sunt cele trei elemente – a explicat medicul Cristian Andrei – care fac din ecrane obiecte greu de bătut de oricare alte jucării. Este, de altfel, şi ceea ce li se întâmplă părinţilor, pentru că, mai spune medicul, de aici pleacă totul.
„Bineînţeles că fenomenul a început odată cu părinţii. A fost o perioadă când existau seriale. Serialele de televiziune de pe vremea copilăriei acestor părinţi începuseră să fie adictive. Aveau nevoie de o continuare a poveştii, de din ce în ce mai multă vizionare, de stimulare din ce în ce mai intensă, după care au început să apară şi pe internet video-urile şi ele au fost adaptate la creierul copiilor, la percepţia vizuală“, a explicat dr. Andrei.
Copiii ajung dependenţi de producţiile video, vor mai mult şi mai mult şi, ceea ce este şi mai grav, nu tot ce găsesc în mediul online le provoacă doar sentimente plăcute. De aceea, nu doar timpul petrecut în faţa unui ecran, ci şi conţinutul vizionat poate constitui o mare problemă. Nu de puţine ori, specialiştii descoperă în cabinet că micuţii au coşmaruri sau se tem să adoarmă de frica nu-ştiu-cărui anti-erou din producţiile vizionate. Părinţii adesea nici măcar nu ştiu ce-i înspăimântă pe copiii lor.
„Ce caută copilul tău în ecran?“
„Ca părinte, în primul rând trebuie să ştii ce vede, ce caută copilul tău în ecran. Pentru că noi îl lăsăm singur acolo şi nici nu ştim ce caută şi ce-l încântă sau ce-l sperie. De multe ori nu e vorba de distracţie pentru copil, copilul dobândeşte o angoasă în telefon şi tot în telefon încearcă să şi-o rezolve. Şi nimeni din jurul lui nu ştie despre ce e vorba“, atrage atenţia medicul.
Ce vedem, noi, adulţii, este că cel mic s-a enervat, poate aruncă telefonul, poate face şi alte gesturi, totul în încercarea de a rezolva problema ivită în ecran. Şi atunci primul gest este, ne sfătuieşte medicul, să vezi despre ce e vorba şi să faci legătura între acel personaj sau acea situaţie care îi creează o problemă şi ceva din jur cu care să-l ajuţi să o rezolve. Dacă cel mic este înspăimântat de o maşină care vorbeşte, şi care-l ameninţă, poţi să cauţi în viaţa reală o maşină de culoarea respectivă, care seamănă cu cea din producţia video, şi să-i arăţi copilului că indiferent ce o întrebi maşina nu vorbeşte şi că nu i se întâmplă nimic. Copilul va înţelege astfel că există şi maşini care nu vorbesc, „nu ca cele din film care te ameninţă şi vin peste tine“, a explicat medicul.
Chiar în timpul conferinţei de parenting, un copil care urmăreşte un joc video foarte popular printre cei de vârsta lui a explicat că de multe ori se enervează, că personajele din jocul video îl sperie tare şi că se calmează închizând laptopul şi jucându-se cu aceleaşi personaje, dar în viaţa reală, personaje pe care le are sub forma unor păpuşi din plastic. Medicul s-a folosit de mărturia copilului de vârstă şcolară mică pentru a le explica părinţilor cum îi pot ajuta pe copii folosindu-se de obiecte din viaţa reală. „Copiii noştri sunt foarte agitaţi şi nemulţumiţi. Au apărut sindroame foarte serioase, adolescenţi care se taie pe mâini, copii care nu mai vor să facă nimic, multă bătaie la şcoală între copii... Şi multe au legătură cu faptul că jocul virtual îţi stimulează creierul până la nivel de război, dar muşchii nu ţi-i stimulează. Stai pe scaun. Adrenalina pe care o comandă creierul în corp nu se foloseşte, pentru că nu mişcă nimic în corp. Există o legătură între ce alarmă dă creierul şi cum rezolvă corpul acea alarmă, acea acţiune de apărare sau de atac. Şi mulţi copii mai dau cu tastatura, cu telefonul...“, a expus medicul la ce se poate ajunge. Părintele va trebui, atunci, să găsească soluţii ca cel mic să-şi descarce adrenalina în lumea reală, făcând ceva fizic.
Alternativă, nu interzicere
Uneori, problemele celui mic pot ajunge atât de departe încât acestea să nu mai poată fi rezolvate pe deplin. De aceea, avertizează medicul, este deosebit de important să controlăm ce şi cât vede copilul, specialiştii stabilind şi limita de la care lucrurile se pot complica ireversibil. „Fiţi foarte atenţi, pentru că timpul petrecut pe ecrane a depăşit timpul reversibil al copilului. Copiii nu se mai pot recupera dacă stau mai mult de şase ore pe zi pe ecrane, şi din păcate se întâmplă. Personalitatea se schimbă major. De ce? Pentru că se află în perioada de formare a personalităţii şi atunci trebuie să găsim echilibrul între ce este în ecran şi ce este afară“, a atras medicul atenţia.
Nu va fi de ajuns să-i spunem copilului „Timpul a expirat!“ şi să-i smulgem din mână telefonul, ci va trebui, ne sfătuieşte medicul, să-i oferim alternative. Iar pentru a înlocui ecranele nu este neapărat nevoie de jucării scumpe, uneori nici măcar de jucării, ci de un „părinte ţăcănit“, care să nu se jeneze să se maimuţărească, să-l provoace pe cel mic, de un părinte care să folosească cu multă imaginaţie obiectele din jur.
„Este foarte important să te mişti în jurul copilului tău, să fii nonconformist, să nu fii acelaşi în fiecare zi, să le generezi poveşti. Le-am cerut părinţilor urgent să se ducă acasă şi să înceapă să deseneze, povestind ce desenează, vorbind despre ce desenează, este şi o terapie pentru părinţi în faţa copiilor, este o reconectare a părinţilor la copii. Este important să poţi să-i oferi copilului înainte de a-i lua, de a-i interzice. Trebuie să-i oferi alternative, nu să-i interzici şi atât, asta nu este educaţie. Şi să te împrieteneşti cu prietenii copilului, să-i aduci alţi copii. Dacă vor un aliat puternic, părinţii îl pot găsi în ceilalţi copii, care pot să vină în vizită la copilul lor“, sunt câteva dintre sfaturile medicului.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
