Şeful CJ Olt, despre conflictul din Ucraina: „Situaţia poate degenera. În primul rând se va crea o criză umanitară şi economică în toată Europa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu. FOTO: Alina Mitran
Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu. FOTO: Alina Mitran

Autorităţile din teritoriu aşteaptă semnale de la Bucureşti înainte de a adopta orice fel de măsuri. Şeful CJ Olt, Marius Oprescu, spune că  „nu există un risc real ca România să fie implicată în război“, însă se ia în calcul o mobilizare de resurse pentru a ne ajuta vecinii.

În judeţul în care cea mai mare îngrijorare a locuitorilor este aceea că ar putea deveni o ţintă, având în vedere amplasarea scutului anti-rachetă la Deveselu, oficialii declară că pentru noi nu sunt motive de îngrijorare. Situaţia din Ucraina este, în schimb, în măsură să ne determine să ne pregătim pentru a sprijini umanitar, spune preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu.

„Cu toţii suntem îngrijoraţi, bineînţeles, de situaţia  în primul rând a Ucrainei. Aşa cum au declarat-o atât ministrul Apărării, cât şi premierul, dar şi preşedintele ţării, nu există un pericol sau un risc real ca România să fie implicată în război. Dar suntem cu toţii îngrijoraţi de situaţia din Ucraina, ea poate degenera şi în primul rând se va crea o criză umanitară şi economică în toată Europa de la acest război“, a declarat, joi, 24 februarie 2022, şeful CJ Olt.

Pentru că Oltul se află la sute de  kilometri distanţă de graniţa cu Ucraina nu se pune problema organizării unor tabere pentru refugiaţi sau alte măsuri deja luate în calcul în judeţele de la graniţă, însă cel mai probabil va începe mobilizarea pentru sprijin material. 

„Aşteptăm să vedem cum escaledează aceste conflicte şi vom încerca să fim prezenţi alături de vecinii noştru ucraineni. E prea devreme să vorbim despre aceste lucruri, înţeleg că astăzi este o şedinţă a CSAT-ului, după ce vom avea toate datele probabil ni se va transmite şi vom încerca să ne organizăm şi să ne mobilizăm“, a mai spus Oprescu.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Invazia Rusă. Ucraina, lovită de un al doilea val de atacuri cu rachetă

„Super coadă în Kiev la ieşirea din oraş”, a transmis un vlogger român în timp ce încerca să revină în ţară VIDEO

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite