Şansa la mamografie gratuită pentru 120 de femei din mediul rural. Cum se fac înscrierile în program
0
120 de femei din mediul rural au şansa să afle dacă sunt bine, clubul Rotary Slatina susţinând un program de screening mamar gratuit, după ce, anul trecut, printr-un demers similar, doar 53 din 270 de mamografii nu au indicat modificări.
Cum datele problemei nu s-au schimbat, neoplasmul mamar fiind a doua cauză de mortalitate, după bolile cardiovasculare, iar numărul femeilor din România afectate de această maladie continând să crescă mai rapid decât în regiune şi în lume, membrii Clubului Rotary Slatina au decizia de a continua programul gratuit de screening început anul trecut. 270 de femei din 22 localităţi rurale oltene au beneficiat, în 2017, de o mamografie gratuită şi de verdictul medicilor de specialitate, din cabinet plecând pe deplin liniştite doar 53 dintre acestea. Deşi modificările observate cu ajutorul mamografiei nu au indicat, toate, afecţiuni maligne, medicii de specialitate insist asupra necesităţii efecturării unei mamografii, în cazul femeilor de peste 45 ani.
Clubul Rotary oferă în acest an şansa unei mamografii gratuite unui număr de 120 de femei. Vor fi tot femei din mediul rural, considerându-se că acestea au posibilităţi materiale reduse, iar accesul la informaţii medicale este de asemenea sub cel al femeilor din mediul urban. Înscrierea în program este deschisă, preşedinta clubului slătinean, Cristina Munteanu, explicând şi modalitatea.

„În perioada următoare, membrii Clubului Rotary anunţă că primăriile din mediul rural care nu au participat încă la proiect o pot face contactandu-i pe adresa de email: club_rotary_slatina@yahoo.com. Din fiecare localitate pot participa 15 femei care se încadreaza în grupul ţinta şi care vor fi programate la realizarea de mamografii gratuite în lunile august-septembrie 2018, în limita resurselor financiare disponibile“, a precizat preşedintele Club Rotary Slatina 2018-2019.
Fondurile disponibile s-au strâns în cadrul balului anual organizat de club, tradiţia acestuia fiind ca an de an să fie susţinută o cauză de acest gen.

Prima activitate de anul acesta, în cadrul programului de screening, s-a desfăşurat sâmbătă, 21.07.2018, la Clinica Lisimed, unde primele şapte femei au beneficiat de mamografii gratuite. Acestea au fost cuprinse în proiect încă de anul trecut, din cauza rezultatelor identificate si interpretate de catre medicul specialist, respectiv scor BIRADS peste 3 (Radiology Breast Imaging Reporting and Data System), fiind rechemate periodic la monitorizare.