Primar PSD acuzat că ar fi luat de peste 100 de ori mită. A fost plasat sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul comunei oltene Gostavăţu a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de procurori de luare de mită, fapte pe care le-ar fi comis de-a lungul a 10 ani.

Primarul Marius Ştefan Popescu (PSD) a fost plasat sub control judiciar în dimineaţa zilei de 29 mai 2019, pentru 60 de zile, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt acuzându-l de luare de mită, în formă continuată, (117 acte materiale).

„Din probele administrate până în prezent rezultă existenţa unor activităţi infracţionale care se circumscriu tipicităţii elementelor constitutive ale infracţiunilor de „luare de mită” (...), în sensul în care inculpatul P.M.Ş., în calitate de primar al com. Gostavăţu, jud. Olt, în perioada 2008-2018, a condiţionat mai multe persoane care doreau să nu fie sancţionate contravenţional sau împiedicate să îşi desfăşoare diferitele activităţi ce formează obiectul lor de activitate (reprezentanţi ai unor societăţi comerciale cu sedii sau puncte de lucru în com. Gostavăţu, jud. Olt şi deţinători de utilaje agricole) de pe raza comunei, să achite, personal sau prin persoane interpuse, anual, diverse sume de bani (folosite pentru nevoi personale) cu valoarea cuprinsă între 100-1000 lei, către acesta, sub pretextul că sumele de bani sunt necesare pentru organizarea bâlciului din comună (deşi la primărie exista prevedere bugetară pentru organizarea bâlciului din comună)“, spun procurorii. Acelaşi primar le mai anula celor dispuşi să plătească pentru asta diverse amenzi contravenţionale, sau condiţiona emiterea diverselor autorizaţii de funcţionare de sume de bani.

Condiţiile controlului judiciar (ordonanţă care poate fi constestată) nu îi mai permit primarului să îşi exercite funcţia, situaţie care poate genera un blocaj pentru primărie, pentru că viceprimarului i s-a retras sprijinul politic şi ar pierde la rândul său funcţia.


 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite