Pereţii casei lui Gheorghe Dincă, scanaţi în căutare de probe biologice. Poliţiştii, bulversaţi de straturile succesive de ciment pe care „le-a clădit“ suspectul
0Cercetările la faţa locului, dar şi audierile, continuă la Caracal, marţi, 20 august 2019, în cazul celor două crime mărturisite de Gheorghe Dincă.
Anchetatorii au intrat în a patra săptămână de cercetări în cazul celor două crime de la Caracal mărturisite de Gheorghe Dincă. Marţi, 20 august 2019, vor continua cercetările în locuinţa lui Gheorghe Dincă, unde, conform declaraţiilor avocatului Tonel Pop, care reprezintă familia uneia dintre victime - Luiza Melencu, în încăperea în care se presupune că au fost sechestrate fetele ar urma să fie scanaţi pereţii cu aparatul performant, în căutarea de noi probe biologice.
„Din punctul meu de vedere, în acea casă sunt foarte multe nemernicii, foarte multe lucruri ciudate, dubioase, iar acest Dincă eu spun că nu numai că făcea lucruri foarte-foarte grave, dar faptul că dădea cu tinci pe perete, făcea câte un strat de ciment, mai dădea câte unul, aşa, periodic, eu cred că ascundea nişte probe acolo. Pereţii aceia încerca să-i mai acopere cu ceva, nu cu un glet normal, atenţie, ciment. Ceea ce eu nu cred că era un lucru OK“, le-a spus avocatul Tonel Pop jurnaliştilor.
Acesta a mai afirmat că, potrivit opiniei sale, ar trebui din nou audiată şi soţia lui Gheorghe Dincă, lansându-se chiar suspiciunea că aceasta ar fi locuit în imobilul de pe strada Craiovei, nr. 169, chiar în perioada în care Dincă şi-a executat victimele.
„Eu am o mare problemă cu familia acestui Dincă. Nu ştiu ce se întâmplă cu acestă familie, pentru că dintr-o ecuaţie complexă, ca să nu spun de unde, rezultă că doamna Dincă de fapt cam era pe-acolo când fetele astea erau răpite şi eu mă-ntreb dacă nu o întreabă cineva pe doamna, cum şi cu cine stătea acolo în momentul în care... Nu cumva erau şi aceste persoane, aceste fete erau acolo în momentul în care dânsa locuia? Pentru că dânsa a locuit acolo o bucată de timp. Eu cred că ar trebui să dea cu subsemnatul, mai cum se spune pe româneşte“, a mai spus av. Pop.
Conform declaraţiilor fiicei lui Gheorghe Dincă, făcute în urmă cu trei zile într-un interviu pentru România TV, mama sa ar fi ajuns în ţară cu două zile înainte de Paşte (Paştele a fost sărbătorit în acest an pe 28 aprilie 2019) şi ar fi locuit alături de soţul său aproximativ o lună. După acest interval de timp, soţia lui Gheorghe Dincă ar fi luat calea Aradului, cu scopul declarat anchetatorilor de a-şi ajuta unul dintre fii, îngrijindu-şi cei trei nepoţi.
Suspiciuni privind o a treia victimă
Pe de altă parte, a apărut şi ipoteza privind o a treia victimă a lui Gheorghe Dincă, având în vedere că în maşina suspectului, Renault-ul gri folosit pentru serviciul ilegal de taxi, au fost găsiţi doi cercei diferiţ, iunul fiind recunoscut de familia Alexandrei, însă în privinţa celui de-al doilea planează încă misterul, nici familia Luizei nerecunoscându-i. Tot în maşină anchetatorii au mai găsit o poşetă mică, albastră. care nu aparţinea nici Alexandrei, nici Luizei, aceste informaţii fiind cuprinse în rechizitoriul întorcmit de procurori şi înaintat judecătorului odată cu propunerea prelungirii mandatului de arestare, propunere aprobată în cursul săptămânii trecute, de Tribunalul Olt.
Conform anumitor surse, continuă să fie depuse pe numele lui Dincă şi plângerile de agresiune sexuală şi viol, după ce şirul a fost deschis de femeia de 49 ani, din localitatea olteană Brâncoveni, care a mărturisit că ar fi fost violată de Dincă în primăvara 2019.
„Încep să apară victime, într-adevăr, mai noi, mai vechi, încep să vorbească, încep să aibă curaj să vorbească. Nu am idee exact câte plângeri, dar vă spun că veţi avea surprize şi sper ca şi anchetatorii să strângă probe, pentru a vedea acest cerc relaţional al lui Dincă, şi dacă aceste fete mai trăiesc să vedem unde a putut să le ducă, eventual peste hotare, că singur n-a putut“, a mai declarat avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop.
La sediul Poliţiei Caracal vor continua şi astăzi audierile de martori, martori care vor sta chiar în faţa procurorului de caz. Zilele trecute mai mulţi vecini şi cunoscuţi de-ai lui Gheorghe Dincă au fost audiaţi, în cazul unor fiind, însă, necesară reaudierea, din cauza stării de ebrietate în care s-au prezentat.
Te-ar putea interesa şi: