Percheziţii ale mascaţilor la slătineni suspecţi de fraude informatice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi suspecţi au fost duşi pentru audieri la sediul IPJ Olt din Slatina...
Cei doi suspecţi au fost duşi pentru audieri la sediul IPJ Olt din Slatina...

Doi bărbaţi din municipiul Slatina sunt cercetaţi pentru comiterea a mai multor abateri de la legea privind prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice. Ei sunt acuzaţi că ar fi pătruns, prin intermediul unei reţele wirless, în calculatorul unei femei şi, ulterior, ar fi sustras de aici filmuleţe cu ea în ipostaze indecente pe care le-au făcut publice.

Poliţişti de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt şi mascaţi de la Serviciul de Acţiuni Speciale Olt, sub coordonarea procurorilor Biroului Teritorial Olt al D.I.I.C.O.T., au efectuat, astăzi, descinderi domiciliare pe raza judeţului Olt la locuinţele a doi bărbaţi, Ion M. (42 ani) şi Vasilică M. (38 ani), ambii originari din municipiul Slatina. În urma efectuării percheziţiilor domiciliare, au fost ridicate CD-uri, DVD-uri, telefoane mobile şi mai multe unităţi hard-disk de calculator.

“Cercetările efectuate până în prezent au stabilit faptul că cei doi suspecţi au pătruns, fără drept, în calculatorul unei femei de 39 de ani din municipiul Slatina, de unde au obţinut mai multe filmuleţe cu aceasta în ipostaze indecente şi conversaţii intime, pe care, ulterior, le-au făcut publice”, a declarat comisarul-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Bărbaţii se pare că nu au dorit să o şantajeze pe femeie cu filmuleţele sustrase, ci doar să o pună într-o situaţie jenantă. Surse neoficiale au precizat că, de fapt, ar fi vorba despre un soţ prea gelos, aflat în plin proces de divorţ/partaj de aproape un an, care nu a acceptat prea uşor decizia soţiei de a pune capăt relaţiei. Poliţiştii îi cercetează acum pe cei doi suspecţi în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de acces fără drept la un sistem informatic şi violarea secretului corespondenţei. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, riscă să ajungă la închisoare pe o perioadă îndelungată potrivit noilor modificări legislative în domeniu.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite