Noua țeapă pe care vânzătorii o dau cumpărătorilor de lemn de foc. Cât de mult îi fură pe clienți

0
Publicat:

Polițiștii din Olt au depistat în trafic un transport de lemn de foc, în acte nefiind înregistrată întreaga cantitate ce urma să fie livrată clienților. Și mai mare a fost surpriza când i-au pus pe comercianți să descarce încărcătura.

Polițiștii l-au pus pe comerciant să descarce FOTO: IPJ Olt
Polițiștii l-au pus pe comerciant să descarce FOTO: IPJ Olt

Comercianții, din localitatea Berevoești, județul Argeș, au fost opriți de către polițiști pe Drumul Județean 643, în comuna Oboga, din județul Olt. Polițiștii le-au cerut actele și, având suspiciuni, i-au pus pe comercianți să descarce pentru a evalua cantitatea de material lemnos.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul transporta cantitatea de 1,86 metri cubi de material lemnos, specia stejar, cu 0,35 metri cubi mai mult decât cantitatea înscrisă în avizul de însoțire.

Întreaga încărcătură era suspendată pe chituci FOTO: IPJ Olt
Întreaga încărcătură era suspendată pe chituci FOTO: IPJ Olt

De asemenea, în timpul cubării materialului lemnos, polițiștii au constatat faptul că autoutilitara era încărcată cu material lemnos doar în partea exterioară, iar în interior autoutilitara era goală, materialul lemnos fiind suspendat pe chituci, pentru a induce în eroare cumpărătorul, creându-i impresia că în autoutilitară este o cantitate mult mai mare decât cea reală”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Prin metoda folosită, comerciantul livra doar jumătate din cantitatea de lemn pe care o plăteau cumpărătorii.

Comerciantul a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.000 lei și i s-a confiscat materialul lemnos care nu figura în documente, lemnul fiind predat Ocolului Silvic Balș.

„Abaterea constatată a fost sancționată în conformitate cu articolul 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare”, a mai precizat reprezentantul IPJ Olt.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite