Mihai Eminescu, omagiat la Slatina prin expoziţii şi spectacole
0Poetul-nepereche al ţării, Mihai Eminescu, va fi omagiat în aceste zile la Slatina printr-un program bogat ]n ac'iuni cultural-artistice care constă în spectacole, expoziţii de grafică, lansări de cărţi şi un recital de muzică folk.
Manifestările dedicate memoriei marelui poet au loc în intervalul 14-16 ianuarie şi se vor desfăşura în două locaţii: Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu” şi Centrul Cultural „Eugen Ionescu” (fostul cinema Alutus). Startul a fost dat astăzi, la orele 12.00, când foaierul centrului cultural anterior menţionat a fost gazda vernisajului expoziţiei de grafică semnată Spiru Vergulescu şi intitulată „Printre versurile lui Eminescu”. Duminică - 15 ianuarie, zi în care se vor împlini 162 de ani de la naşterea poetului-nepereche, în acelaşi loc amintit mai sus va avea loc, de la ora 18.00, un recital de muzică folk în interpretarea lui Mihai Preda şi Mihai Mălăescu.
Cele mai multe acţiuni culturale dedicate lui Eminescu se vor derula luni – 16 ianuarie. Acţiunile vor începe la orele 10.00 cu o expoziţie de carte inspirată din opera eminesciană şi lansarea unei cărţi aparţinând scriitorului Andrei Novac, ambele evenimente fiind găzduite de Biblioteca Judeţeană. Tot în cadrul aceleiaşi incinte şi de la aceeaşi oră 10.00 va avea loc proiecţia unui film documentar inspirat de viaţa poetului, pentru ca, de la ora 14.00, l-a sala de spectacole a centrului cultural „Eugen Ionescu” să se desfăşoare spectacolul „Dor de Eminescu”, care va cuprinde recitări şi dramatizări din opera eminesciană oferite de elevi ai Colegiului Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu” din municipiu.























































