Mexicanii, iniţiaţi la Slatina în tainele confecţionării unei anvelope
096 de mexicani învaţă meserie de la slătineni, în cadrul celei mai mari fabrici de anvelope a Grupului Pirelli.
La circa cinci ani şi jumătate de când au învăţat cum să producă anvelope de la colegi din fabricile Pirelli din Italia, Turcia sau Germania, slătinenii au devenit, al rândul lor, profesori pentru începătorii în domeniu. Fabrica de anvelope din Slatina, cea mai mare a Grupului italian Pirelli şi una dintre cele mai mari la nivel mondial pe piaţa anvelopelor pentru autovehicule, găzduieşte din aprilie grupuri de mexicani care vor pune bazele unei noi investiţii Pirelli în Mexic. În prezent, 16 „ucenici” din viitorul staff de conducere şi 80 de operatori asimilează informaţii legate de lucrul efectiv cu echipamentele, metodologii de lucru şi manageriere. Grupul de vârstă este de 19- 33 de ani, perioada de finalizare a trainingului pentru primii cursanţi fiind mijlocul lunii octombrie.
Aproape de perfecţiune
„Am trecut printr-o fabrică Pirelli din Brazilia. Însă aceasta este mult mai mare, mai tânără, iar metodele de lucru şi organizarea sunt aproape de perfecţiune. Vin dintr-un megaoraş- Mexico City, unde nu-ţi cunoşti nici vecinii, iar la Slatina m-a surprins socializarea, faptul că toată lumea cunoaşte pe toată lumea”, dezvăluie Fabian Alvarez, viitor şef de secţie finitură.
Printre cele cinci femei care se pregătesc pentru preluarea unor poziţii de conducere în Mexic se numără şi Ivette Gomez, responsabil calitate. A finalizat o facultate în domeniu, iar industria i se pare potrivită pentru o femeie, care în prezent, spune ea, are un rol diferit de cel din trecut. „Este un domeniu complex, în care ai posibilitatea să avansezi în carieră, să înveţi, dar şi să-i înveţi pe alţii”, spune ea.
Trainerul Dan Zidaru spune că mexicanii reprezintă o surpriză plăcută, învăţând mai repede şi mai uşor decât se prognozase.
Slatina va avea cea mai mare fabrică de anvelope din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa
Geamănă pentru fabrica slătineană, în Mexic
Fabrica din Mexic va avea echipamente similare şi va produce aceeaşi gamă de anvelope ca la Pirelli Tyres România.
„Pregătirea românilor a devenit atât de bună, încât astăzi sunt în măsură să-i înveţe pe colegii din alte ţări ce au învăţat ei. Acest lucru demonstrează calitatea oamenillor care lucrează în aceasă fabrică şi, totodată, este o onoare pentru fabrica din Mexic de a deveni sora geamănă a fabrici din Slatina, ca urmare a succesului realizat aici. Într-un timp scurt, vom trimite o parte din români în Mexic, care vor efectua training pentru angajaţii fabricii de acolo”, a declarat pentru ADS Slatina directorul industrial Hakan Yaldiz, de origine turcă.