FOTOPădurea Strehareţ, adevărată Vale a Plângerii. Slătinean: „Mă doare sufletul, era o bijuterie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt 10 ani de când Primăria Slatina trecea în conservare grădina zoologică şi anunţa un vast program de reabilitare cu fonduri de la Ministerul Mediului. Astăzi pădurea este pusă la pământ sub ochii autorităţilor, iar singura intervenţie vizează salubrizarea zonei din când în când.

Pentru cei care se avântă în Pădurea Strehareţ din Slatina, judeţul Olt, după ani buni în care n-au văzut-o priveliştea este dezolantă. Vechile terase, de unde muzica se auzea până târziu în noapte vara întreagă, sunt o amintire, locurile de camping mai nou construite sunt şi ele năpădite de apă şi mizerie, drumul e plin de gropi, doar maidanezii îşi mai fac veacul prin zonă.
Ei şi hoţii de lemne, de fapt, pentru că în pădurea veche de câteva secole s-a născut un adevărat fenomen. Slătinenii nevoiaşi nu mai adună vreascuri uscate să poată trece cu bine iarna, ci şi-au croit un adevărat drum forestier prin pădure şi taie în voie ce le place, chiar şi copaci cu vechime de peste 100 de ani.
„E un dezastru ce se întâmplă acolo şi noi nu putem rămâne nepăsători“, a intervenit în ultima şedinţă a Consiliului Local Slatina consilierul Aurel Roşu, făcându-le colegilor din consiliu, drept „cadou de început de primăvară“, câte un set de fotografii pentru a ilustra cele spuse.


„Dezastrul a început în mandatul lui Darius Vâlcov“

Urmele dezastrului sunt vizibile încă de la intrarea dinspre Hanul Cireaşov (la fel este şi în partea opusă, pe drumul de acces către Mânăstirea Strehareţ). Copaci tăiaţi haotic, şi pe domeniul municipalităţii, dar şi pe domeniul privat. Dacă însă te afunzi în pădure, pare că nimeni n-a avut, vreodată, teamă că va fi deranjat de vreun paznic, oricât de mare ar fi fost zgomotul. „Sunt zone în care s-a tăiat la ras, fără teamă. Au făcut şi drum forestier, ce vedem aici e nimic“, spune slătineanul Aurel Roşu, mergând spre zona în care, până în urmă cu 10 ani, slătinenii îşi duceau copiii să viziteze grădina zoologică. Şi aici, e drept, urmele exact asta indică. Copaci pe sprânceană puşi la pământ şi căraţi, cel mai probabil, prin Satu Nou. Deasupra zonei în care în trecut se întindeau spaţiile pentru animale aproape nimic n-a mai rămas în picioare, nici din vechile construcţii, dărâmate pentru a face loc proiectului celebru expus în 2007, dar nici din pădurea împrejmuitoare.

„Avem acolo trei posturi, dar n-avem buget“

Situaţia este cunoscută la Primăria Slatina. „Am constatat şi noi acele urme de vandalizare, dar, datorită domnului preşedinte Iohannis, nu putem face nimic pentru că n-avem buget. Acolo avem trei posturi, există un contract-cadru pentru mai multe puncte de pază, dar nu-i putem da drumul pentru că n-avem cu ce plăti, vine Curtea de Conturi şi atunci ce facem?“, a declarat viceprimarul Claudiu Stăncioiu.

Cel mai probabil lucrurile se vor putea pune la punct, din acest punct de vedere, în cursul lunii viitoare, după aprobarea bugetului. Până atunci, în zonă patrulează poliţiştii locali, fără prea mare succes. „Chiar ei mi-au spus că nu sunt bine organizaţi, or eu nu ştiu ce înseamnă asta, nu ştiu dacă ar trebui să vină şeful să-i aşeze. Stau la intrare şi mănâncă seminţe. Singurii care se mai agită suntem noi, eu şi măicuţa Irina, de la Mânăstire“, spune slătineanul Aurel Roşu, care nu s-a împăcat cu situaţia şi a solicitat ajutor pe unde a putut. „L-am adus şi pe parlamentarul Mihai Niţă, a văzut şi el ce se întâmplă. Nu e normal, ne vom trezi când nu mai avem ce să salvăm, mă doare sufletul, această pădure era o bijuterie“, mai spune consilierul.

Zece ani de la o promisiune în van

Grădina zoologică din care astăzi nici urmele nu se mai păstrează, deschisă în 1979, a trecut „în conservare“ în 2007. Ultimele exemplare au fost cedate un an mai târziu altor grădini zoologice, în timp ce la Slatina se aşteptau veşti pentru punerea în aplicare a unui proiect de 4,2 milioane lei, bani de la Ministerul Mediului. În 2012 investiţia, conform planului, ar fi trebuit recepţionată. În schimb au venit alte runde de alegeri locale, cu alte promisiuni. „Ce se va face acolo nu vă pot eu preciza exact, asta ştie domnul primar, treaba mea este să definitivez toate procedurile, iar din acest punct de vedere acum se face ce nu s-a făcut niciodată, cartea funciară, de la care plecăm“, a mai declarat viceprimarul Stăncioiu.

Ultima promisiune din alegeri era legată de realizarea unui parc tematic, locuri pentru camping, locuri speciale pentru spectacole, pistă enduro, tiroliene, pârtie de schi etc., dar şi o grădină zoologică pe 4 hectare.
 

CITIŢI ŞI: FOTO  Pădurea Strehareţi de la marginea Slatinei, oaza de care autorităţile locale îşi amintesc o dată pe an

Pădurea Strehareţi din Slatina, paradisul uitat de autorităţile locale (FOTO)

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite