FOTO VIDEO Blestemul apelor la Icoana

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Uliţele din comuna Icoana erau, miercuri, acoperite de ape  (FOTO: Mugurel Manea)
Uliţele din comuna Icoana erau, miercuri, acoperite de ape  (FOTO: Mugurel Manea)

Sute de localnici din satele ce ţin de comuna Icoana, judeţul Olt, nu vor uita această vară cât vor trăi. Ploile ce au căzut în ultimele două zile au distrus agoniseala de-o viaţă multora dintre localnici, iar cei care au avut norocul să aibă case aşezate pe o temelie mai înaltă tot s-au ales cu pagube în restul gospodăriei. Drumurile de legătură cu restul lumii au fost acoperite de ape şi au îngreunat circulaţia.

Drumurile ce unesc satele comunei Icoana au fost acoperite de apele revărsate de pe dealurile din apropiere şi au făcut viaţa multora un veritabil calvar. Cei care s-au aventurat să traverseze drumurile comunale din satele Ursoaia şi Icoana, ambele de pe raza comunei Icoana, au riscat mult deoarece apa acoperea arterele de circulaţie menţionate chiar şi cu peste 50 cm. Cu toate acestea, nu puţini au fost, totuşi, cei care s-au aventurat să traverseze drumurile care, practic, nici nu se mai vedeau din cauza puhoaielor revărsate.

În ambele sate amintite, sute de gospodării au fost acoperite de inundaţii, apa rămânând blocată în curţile oamenilor şi două zile la rând. Miercuri – 30 iulie, localnicii încă se mai chinuiau să scoată apa din curţi. Înarmaţi fiecare cu ce au avut la îndemână, cele mai folosite “arme” fiind găleţile de plastic, sătenii au muncit ore la rând pentru a extrage apa din case, din anexele gospodăreşti sau din curţi. În multe cazuri însă, lupta era total inutilă: deoarece sunt aşezate în pantă, apa revenea la loc în curţile oamenilor, nevoiţi, din acest motiv, să ducă o muncă de Sisif.

“De azi-noapte încercăm să scoatem apa din curte şi tot degeaba. Abia am reuşit să o scoatem pe cea din casă, iar, acum, acolo nu poţi intra pentru că miroase de nu poţi sta. Toate lucrurile noastre sunt ude şi pline de noroi – de la covoare până la pături, feţe de masă, haine, aparatură etc. Cei de la Primărie ştiu că mereu avem probleme din cauza ploilor şi ne inundă pentru că nu avem un sistem de scurgere amenajat în jurul satului, dar degeaba. Ce facem noi acum cu toate astea, ne ajută cineva??”, se întreaba, retoric, unul dintre localnici.

Şi în satul Icoana din comuna cu acelaşi nume, situaţia nu a fost deloc diferită faţă de satul vecin, Ursoaia. Uliţe întregi se aflau şi miercuri sub apă, omniprezentă dealtfel. În mai toate curţile puteai vedea localnici agitându-se pentru a scoate apa din gospodării. Şanţurile pline cu apă bălteau în soare. Grămezi de nămol apăruseră ca de nicăieri pe marginea drumului principal din sat şi se uscau la soare.

Din loc în loc, pompieri şi jandarmi puteau fi văzuţi dând o mână de ajutor la extragerea apei din case ori din curţile oamenilor. La marginea localităţii, un camion plin cu jandarmi aştepta în soare un semn pentru a intra din nou “în pâine”. Dealtfel, atât în cursul zilei de marţi, dar şi miercuri, un număr de 60 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Olt au acţionat în zona localităţilor din judeţ afectate de inundaţiile provocate de apele râurilor Vedea şi Plapcea. Astfel, pe raza localităţilor traversate de râurile menţionate, au acţionat fără întrerupere jandarmi dotaţi cu mijloce specifice de salvare - şase maşini, o barcă pneumatică cu motor, veste de salvare, cordeline de salvare, pelerine de ploaie, cizme. Ei au reuşit să salveze din calea apelor un număr de 39 de persoane.

Inundaţiile din această lună au reprezentat al treilea "episod" numai în acest an după ce rţul Vedea, ce străbate localitatea, şi-a ieşit din matcă. Repetarea acestor evenimente a determinat autorităţile centrale să aloce 19 milioane lei comunei pentru amenajarea unui dig pe Vedea.

Reamintim că judeţul Olt se află, alături de alte şase judeţe din sudul ţării - Dolj, Gorj, Argeş, Vâlcea Teleorman - sub cod roşu de inundaţii până vineri 1 august, orele 14.00. 

Mai puteţi citi:

FOTO  Inundaţii “de vară”: zeci de persoane evacuate din calea puhoaielor 

Aproape 300 de gospodării inundate la Potcoava

Furtunile de săptămâna trecută din judeţul Olt au făcut pagube de 31 milioane lei

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite