FOTO La Slatina, târg de joburi sărac în locuri de muncă
0Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Slatina a găzduit, vineri – 27 septembrie, una dintre cele mai sărace Burse ale locurilor de muncă din ultimii zece ani în judeţ. Oferta locurilor vacante a constat doar în puţin peste 260 de posturi, oferite de un număr extrem de mic de firme interesate să facă angajări în aceste vremuri. Drept urmare, şi “apetitul” persoanelor interesate de eveniment a fost unul extrem de scăzut.
Nici măcar o mie de persoane nu au fost interesate, în acest an, de Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi care, în judeţul Olt, a fost organizată doar într-un singur oraş dintre cele opt din teritoriu, respectiv în capitala Slatina. Manifestarea s-a desfăşurat, aproape ca de obicei, în holul mare al Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiu şi a adunat laolaltă, potrivit estimărilor organizatorilor - Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt -, aproximativ 900 de persoane, în majoritate tineri absolvenţi de liceu sau facultate.
Deşi evenimentul s-a adresat în special celor care au absolvit recent o formă de învăţământ superior sau liceal, la Bursă au participat şi numeroase persoane de vârste trecute şi de 30 de ani. Dacă o parte şi-au încercat pentru prima dată norocul la o asemenea manifestare, alţii aveau deja “experienţă” în astfel de târguri de joburi şi au ştiut ce să caute. Din păcate, pentru cei mai mulţi dintre participanţi, căutarea nu s-a soldat cu aşteptările lor.
“Eu am terminat o facultate cu profil economic şi am sperat să găsesc uşor de lucru decât alţii, dar nu am avut prea mare noroc. Au fost doar câteva posturi care m-au interesat şi se cerea experienţă, ori eu nu am. O să mai caut, dar sunt slabe şanse, oraşul este şi el unul mic, e greu să răzbeşti”, a spus Ileana Popa.
O poziţie ceva mai tranşantă a avut Mihai Dan, care, la cei 44 de ani, nu reuşeşte să-şi găsească un serviciu. “Eu sunt instalator şi vă spun că e foarte dificil să te angajezi. Dacă te duci la un patron ori îţi spune direct că nu are nevoie când se uită la tine, fie te amână cu lunile că doar-doar o avea nevoie. La noi nu există instituţii care să te ajute, totul este doar pentru puţin timp, după care nu se mai uită la tine de parcă nu ai mai conta. Ar trebui să se facă mai multe pentru noi să ne putem găsi de lucru, dar ce te faci când salariul e înjumătăţit de taxele la stat?? Cine să te angajeze în condiţiile astea ??”, a spus bărbatul.
Slatina, “capitală” şi pentru şomeri
La ediţia din acest an a Bursei pentru Absolvenţi au fost declarate oficial vacante în cadrul manifestării doar 263 locuri de muncă, una dintre cele mai reduse cifre în acest sens din ultimii zece ani de când AJOFM organizează acest eveniment. Posturile în cauză au aparţinut unui număr de 23 de firme, deşi au fost contactate special pentru acest eveniment de două ori mai multe. Posturile libere s-au regăsit în mai multe domenii: 2 inginer autovehicule rutiere, 1 inginer agronom, 1 inginer TCM, 1 inginer PLC, 1 economist, 3 director vânzări, 1 reprezentant serviciu cu clienţii, 3 manager proiect, 12 tutor, 12 expert specialist, 3 funcţionari relaţii cu clienţii, 3 redactor presă, 2 mecanic auto, 2 electrician auto, 2 electrician întreţinere şi reparaţii, 5 agent securitate, 6 servant pompier, 4 contabil, 4 consilier asigurări, 1 şofer, 80 confecţioner asamblor articole textile, 40 muncitor necalificat.
“La finalulul Bursei Locurilor de Muncă de la Slatina au participat aproximativ 850 de persoane, dintre care 558 au fost absolvenţi. În urma discuţiilor celor prezenţi cu angajatorii şi reprezentanţii acestora prezenţi la Bursă am constatat că au fost selectaţi iîn vederea angajării un număr de 326 absolvenţi”, a precizat Elena Iordache, purtător de cuvânt al AJPFM Olt.
Reamintim că, în judeţul Olt, numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele AJPFM Olt la începutul lunii era de 12.434 persoane, dintre care cei mai mulţi la Slatina - 5.293 persoane. Din punctul de vedere al repartizării pe categorii socio-profesionale, datele statistice ale AJOFM Olt indică un număr de 592 persoane cu studii superioare din totalul celor 12.434 şomeri. În ce priveşte repartizarea şomerilor pe grupe de vârstă, aceasta relevă faptul că cei mai multe persoane fără loc de muncă sunt cei cu vârsta cuprinsă între 40 – 49 ani, unde se află 3.388 şomeri înregistraţi oficial.