FOTO  Accident cumplit la Brâncoveni-Olt: un bărbat, sfârtecat de un utilaj agricol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din comuna Brâncoveni, judeţul Olt, a decedat, vineri dimineaţă, după ce tocmai salvase viaţa unui consătean. Victima se afla împreună cu un prieten al său pe un câmp agricol de pe raza localităţii, pe un utilaj agricol, şi împrăştiau azot. Iniţial, ambii bărbaţi au fost prinşi de dinţii utilajului ce împrăştia îngrăşăminte chimice, dar unul dintre ei a rămas prins în mecanismul menţionat.

Pompierii SMURD din cadrul Gărzii Osica a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Matei Basarab” Olt, precum şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Olt, au intervenit, vineri - 21 martie, în jurul orei 10.40, în comuna anterior menţionată pentru a acorda îngrijiri medicale unui bărbat grav rănit de un utilaj agricol. Potrivit declaraţiilor date de către unul dintre cei doi supravieţuitori ai accidentului, totul s-a petrecut într-un moment de neatenţie.

Cei doi bărbaţi, prieteni şi consăteni, se aflau la muncă şi efectuau lucrări de primăvară pe un teren agricol de pe raza comunei. Practic, aceştia împrăştiau azot cu ajutorul unui utilaj ce era tractat de un tractor. La un moment dat, unul dintre bărbaţi a fost prins de axul rotitor dintre tractor şi utilaj, iar prietenul său, Constantin G., în vârstă de 61 de ani, a încercat să îl ajute pentru a scăpa dintre "dinţii" utilajului. Acesta a reuşit să-şi scoată prietenul din “ghearele” utilajului, însă, apoi, a fost prins şi el. Din păcate, deoarece era mai gros îmbrăcat decât prietenul său pe care tocmai îl scăpase, Constantin G. nu a reuşit să se salveze şi a rămas prins în cardanul utilajului menţionat, care l-a sfârtecat.

“Paramedicii şi personalul medical care s-a deplasat la locul accidentului au găsit victima prinsă de cardanul utilajului agricol, fiind decedat. Bărbatul prezenta multiple leziuni, motiv pentru care nu au fost efectuate nici manevrele de resuscitare”, a declarat Alin Băsăşteanu, purtător de cuvţnt al ISU Olt.

Cazul a fost preluat de organele de poliţie, care au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanţele producerii accidentului.

Mai puteţi citi:

Elicopter SMURD, sosit prea târziu pentru salvarea unui pacient la Vişina Nouă-Olt

FOTO  Apele revărsate în judeţul Olt se retrag, pagubele rămân

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite