Cum te programezi şi unde te vaccinezi anti-COVID-19 dacă eşti din judeţul Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectura Olt a făcut publică arondarea localităţilor pentru etapa a II-a de vaccinare anti-COVID-19. Sunt organizate opt centre de vaccinare, cu 26 cabinete de vaccinare, care vor fi date în folosinţă progresiv.

Programarea pentru vaccinare în etapa a II-a va începe în 15 ianuarie 2021. Sunt patru mari categorii de persoane care vor fi vaccinate în etapa a doua, vaccinarea propriu-zisă începând mâine cu beneficiarii din centrele rezidenţiale şi continuând începând de luni, 18 ianuarie, cu celelalte categorii. Prefectura Olt a anunţat care sunt centrele organizate în judeţul Olt pentru vaccinarea în această etapă şi cum sunt localităţile de domiciliu arondate acestor centre.

„Etapa II se va desfăşura astfel: 

- vaccinarea beneficiarilor din centrele de îngrijiri rezidenţiale, care se va efectua prin două echipe mobile de vaccinare, în perioada 15 – 20.01.2021;

- celelalte categorii de persoane:  adulţi cu vârsta peste 65 ani, persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă şi lucrători care desfăşoară activităţi în domenii – cheie, esenţiale, începând cu data de 18.01.2021.

În categoria bolilor cronice se încadrează oricare dintre următoarele afecţiuni: diabet zaharat, obezitate, alte boli metabolice, inclusiv congenitale, afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni renale, afecţiuni oncologice, afecţiuni pulmonare, afecţiuni neurologice, inclusiv sindromul Down, afecţiuni hepatice moderate/severe, afecţiuni autoimune, imunodepresii severe (pacienţi transplantaţi, cu consult medical prealabil, pacienţi care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienţi infectaţi cu HIV/SIDA)“, a anunţat Prefectura Olt prin intermediul unui comunicat de presă. 

Cum se realizează programarea

Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani se pot programa la vaccinarea împotriva COVID-19 utilizând oricare dintre următoarele modalităţi: 

- prin medicii de familie;

-  individual, prin intermediul platformei RoVaccinare (https://programare.vaccinare covid.gov.ro/auth/login);

- prin contul unui aparţinător, prin intermediul platformei online (de pe un cont se pot înscrie până la 10 persoane);

- prin apel telefonic la call center unic (0214144425) sau la call center-ul suport destinat judeţului Olt (021.414.44.49), e-mail: ot.callcenter@vaccinare-covid.gov.ro; 

- prin structurile de asistenţă socială de la nivelul U.A.T.-urilor. 

Persoanele adulte sub vârsta de 65 de ani, cu afecţiunile cronice menţionate, se pot programa pentru vaccinare prin medicii de familie pe lista cărora sunt înscrişi. În cazul în care nu au acces la medicul de familie propriu, se pot programa prin următoarele modalităţi: 

- prin intermediul oricărui alt medic de familie;

-prin apel telefonic la call center unic (0214144425) sau la call center-ul suport destinat judeţului Olt (021.414.44.49), e-mail: ot.callcenter@vaccinare-covid.gov.ro; 

- prin structurile de asistenţă socială de la nivelul U.A.T.-urilor.

Persoanele eligibile se pot programa pentru vaccinare indiferent dacă au sau nu asigurare de sănătate, au mai precizat reprezentanţii Prefecturii Olt. 

Beneficiarii centrelor de îngrijire rezidenţiale vor fi vaccinaţi de două echipe mobile, iar pentru restul categoriilor de persoane din etapa a II-a de vaccinare vor fi disponibile în judeţ opt centre de vaccinare comunitare, la nivelul a şase localităţi, după cum urmează:

- 1 - Slatina - C.N. Agricol ”Carol I” - centrul nr. 1 (parter) str.  Strehareţ, nr. 150 - localităţi arondate: Com.Bălteni, Com.Brâncoveni, Com.Brebeni, Com.Cârlogani, Com.Coteana, Com.Cungrea,

Com.Curtişoara, Com.Dobroteasa, Com.Găneasa, Com.Grădinari, Com.Ipoteşti, Com.Mărunţei,

Com.Milcov, Com.Movileni, Com.Oporelu, Oraş. Piatra-Olt, Com. Osica de Sus, Com. Perieti, Com.Pleşoiu, Com.Priseaca. este estimat ca acest centru să deservească 15.200 persoane;

- 2 - Slatina - C.N. Agricol ”Carol I” - centrul nr. 2 (etaj 1 clase) str.  Strehareţ, nr. 150 - localităţi arondate:  Com.Sâmbureşti, Com.Schitu, Com.Şerbăneşti, Com.Slătioara, Com.Şopârliţa, Com.Strejeşti, Com.Teslui, Com.Tufeni, Com.Vâlcele, Com.Valea Mare, Com.Verguleasa, Com.Verguleasa, Com.Vitomireşti, Com.Vitomireşti, Com.Vultureşti - 8.200 persoane;  

- 3 - Slatina - C.N. Agricol ”Carol I” - centrul nr. 3 (etaj 1 cancelarie) str.  Strehareţ, nr. 150 - centrul pentru  Slatina - 9.520 persoane;

- 4 - Caracal - Clădire Administrativă Parc str. Aleea Bibian, nr. 1, Caracal, jud. Olt - localităţi arondate: Com.Rotunda, Com.Traian, Mun.Caracal Com.Bucinişu, Com.Cezieni, Com.Deveselu, Com.Dobrosloveni, Com.Dobrun, Com.Drăghiceni, Com.Fălcoiu, Com.Osica de Jos, Com.Redea, Com.Grădinile, Com.Rusăneşti, Com.Studina - 14.622 persoane;

- 5 - Balş - Cladirea Primariei Oraşului Balş,  subsol str. Nicolae Bălcescu, nr. 14, Balş, jud. Olt - localităţi arondate:  Oraş.Balş, Com.Baldovineşti, Com.Bârza, Com.Bobiceşti, Com.Călui, Com.Dobreţu, Com.Găvăneşti, Com.Iancu Jianu,Com.Morunglav, Com.Oboga, Com.Pârşcoveni, Com.Voineasa, Com.Vulpeni -  8. 987 persoane;

- 6 - Corabia - Sala de şedinţe – Complex San Siro str. Carpaţi, nr. 66A, Corabia, jud. Olt - localităţi arondate: Oraş Corabia, Com.Brastavăţu, Com.Obârşia, Com.Cilieni, Com.Gârcov, Com.Giuvărăşti, Com.Grojdibodu, Com.Gura Padinii, Com.Ianca, Com.Izbiceni, Com.Orlea, Com.Ştefan cel Mare, Com.Tia Mare, Com.Urzica, Com.Vădastra, Com.Vădăstriţa, Com.Vişina, Com.Vişina Nouă, Com.Vlădila - 14.799;

- 7 - Drăgăneşti- Olt - Ambulatoriul de Specialitate al Centrului de Sănătate Drăgăneşti-Olt, str. Căpitan Drăgănescu, nr. 3, Drăgăneşti-Olt, jud. Olt Orş. - localităţi arondate: Drăgăneşti-Olt, Com.Băbiciu, Com.Crâmpoia, Com.Dăneasa, Com.Fărcaşele, Com.Ghimpeţeni, Com.Gostavăţu, Com.Izvoarele, Com.Mihăeşti, Com.Nicolae Titulescu, Com.Radomireşti, Com.Scărişoara, Com.Seaca, Com.Sprâncenata, Com.Stoeneşti, Com.Stoicăneşti, Com.Văleni - 10.857 persoane;

- 8 - Scorniceşti - Ambulatoriul de specialitate Scorniceşti (nefunctional) Bulevardul . Muncii, nr. 21 , Scornicesti - localităţi arondate:  Oraş Scorniceşti, Oraş Potcoava, Com.Bărăşti, Com.Coloneşti, Com.Corbu, Com.Făgeţelu, Com.Icoana, Com.Leleasca, Com.Optaşi-Măgura, Com.Poboru, Com.Sârbii Măgura, Com.Spineni, Com.Tătuleşti, Com.Topana 7.749.

Centrele de vaccinare nu vor funcţiona de la început la întreaga capacitate. Mai mult, de luni, 18 ianuarie, se va porni cu cinci fluxuri, centrul din Balş fiind încă în curs de amenajare. 

„Menţionăm că, pentru început, vaccinarea pentru etapa a II-a se va desfăşura într-un total de 5 fluxuri (1 cabină vaccinare/centru), câte unul pentru fiecare centru din următoarele localităţi: Slatina, Caracal, Corabia, Drăgăneşti-Olt, Scorniceşti, urmând ca celelalte 21 de fluxuri să fie deschise progresiv.

De asemenea, precizăm că arondarea localităţilor pe centre de vaccinare este o măsură luată pentru eficientizarea procesului de vaccinare, însă, aceasta măsură nu împiedică o persoană să se programeze la oricare dintre centrele amenajate la nivelul judeţului Olt“, mai spun reprezentanţii instituţiei.

Informaţii suplimentare despre campania de vaccinare găsiţi pe site-ul: https://vaccinare-covid.gov.ro/.

Vă recomandăm şi:  Emil Boc spune că vaccinarea costă între 3 şi 5 milioane de euro, în funcţie de mărimea municipiului

Motivele pentru care craiovenii nu vor fi vaccinaţi prea curând. Momentan, e şi criză de personal medical

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite