Cine este noul şef al Poliţie Române. Ministrul Moga: „L-am demis pentru că trebuie să luăm măsuri drastice“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Interne Nicolae Moga, prezent vineri-seară, 2 iulie 2019, la Caracal, a făcut anunţul destituirii şefului Poliţiei Române, nominalizându-l şi pe înlocuitorul acestuia.

Noul ministru al Internelor, Nicolae Moga, a anunţat mai multe destituiri, vineri-seara, în urma descinderii la Caracal, unde s-a deplasat pentru a vedea cum se derulează ancheta în cazul uciderii copilei dispărute.

„Există o anchetă în derulare şi ancheta e complexă. Aici am adus cei mai buni specialişti, am adus  corpul de control şi am dispus această anchetă, dar vreau să vă asigur cu toată convingerea că sunt aici până la finalizarea anchetei să mă asigur că se face cât se poate de corect“, a declarat ministrul, continuând cu faptul că este consecvent declaraţiei sale de la preluarea mandatului şi că dă dovadă de fermitate. A anunţat că a dispus înlocuirea şefului Poliţiei Române, dar şi destituirea prefectului judeţului Olt şi a şefului Poliţiei Caracal.

„ Nici acum nu pot să vă spun (n.r.  dacă s-a greşit), pentru că… L-am demis (pe şeful Poliţiei Caracal) pentru că trebuie să luăm măsuri drastice, pentru că ei trebuie să plătească, într-un fel sau altul. Şi eu sunt cel care trebuie să plătesc când există evenimente de anvergura aceasta.

(…) Din ce vă spun eu, lucrurile n-au fost aşa cum ar trebuie să fie. Am propus demiterea şefului Polţiei Române, care este lângă mine, a prefectului, care trebuia să colaboreze cu inspectoratul de-aici. Domnul Dragnea (n.d. cms. Şef Florea Dragnea) începând de astăzi îl va înlocui imediat pe domnul Buda. Noi trebuie să luăm aceste măsuri…  Nu ne jucăm cu vieţile oamenilor. Noi suntem cei care trebuie să asigurăm, pentru că prioritatea numărul unu este siguranţa cetăţeanului“, a spus ministrul Nicolae Buda.

De acum fostul şef al Poliţiei Române, Ioan Buda, a declarat, la rândul său, că a luat act de destituirea sa, dar a oferit şi mai multe date din anchetă, inclusiv ce le-a spus Alexandra anchetatorilor înainte de a încheia convorbirea cu poliţiştii.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite