Călușarii au pierdut supremația la Concursul Național al Copiilor „Călușul Românesc”. „Ei au fost singurii care meritau” VIDEO

0
Publicat:

Un ansamblu care nu a dansat călușul la Concursul Național al Copiilor „Călușul Românesc” a câștigat trofeul ediției din 2023. „Ei au fost singurii care meritau”, spune directorul festivalului despre câștigători.

Ediția a XXIII-a a Concursului Național al Copiilor „Călușul Românesc” și-a stabilit, sâmbătă, 18 iunie 2023,  câștigătorii, cel mai bun din zecile de formații și ansambluri participante la cel mai mare festival de dansuri populare destinat copiilor fiind desemnat Ansamblul „Cătălina” din Iași. Festivitatea de premiere s-a încheiat cu puțin timp în urmă, ploaia grăbind acordarea premiilor și scurtând substanțial spectacolul de gală. 

Ansamblul „Cătălina” a primit trofeul concursului „Călușul Românesc” FOTo: C. Fircoiu
Ansamblul „Cătălina” a primit trofeul concursului „Călușul Românesc” FOTo: C. Fircoiu

Dansatorii de la Iași, acompaniați de orchestra proprie, care, și aceasta, a fost deosebit de apreciată și de juriu și de spectatori, au urcat din nou pe scenă și au prezentat o mică parte din programul cu care au reușit să impună, în premieră.

A fost un maraton folcloric, a fost și anul acesta o ediție reușită. Avem, din păcate, un regret că n-am putut să facem parada portului popular (n. red. - programată joi, 15 iunie 2023) din cauza condițiilor meteo, însă evoluțiile artistice din fiecare seară, și cele de la Palatul Copiilor, din ziua de joi, au demosntrat că atât copiii din județul nostru, cât și cei din țară, sunt foarte bine pregătiți”, a declarat directorul festivalului, Iliuță Brăileanu.

Călușarii au ratat, în acest an, trofeul FOTO: Cătălin Fircoiu
Călușarii au ratat, în acest an, trofeul FOTO: Cătălin Fircoiu

Acesta a explicat și cum s-a întâmplat ca un ansamblu care nu dansează călușul să ridice trofeul atât de râvnit, pentru care an de an se bat cu șanse reale ansamblurile de călușari, deși în concurs de fiecare dată vin și ansambluri care nu au în program dansul intrat în patrimoniul mondial UNESCO.

„Este o premieră absolută pentru concursul nostru ca trofeul să fie acordat acestui ansamblu, dar faptul că au avut orchestră care a avut un repertoriu deosebit, coregrafia foarte bine stabilită de coregraful lor, copiii au interpretat textul coregrafic deosebit, iar programul a fost bine gândit... A fost foarte greu pentru noi să stabilim, dar ei au fost singurii care au meritat acest trofeu”, a declarat Brăileanu.

Dansatorii din Iași au prezentat spectacolul complet, a stabilit juriul FOTO: Cătălin Fircoiu
Dansatorii din Iași au prezentat spectacolul complet, a stabilit juriul FOTO: Cătălin Fircoiu

Prof. Andrei Holban, dirijorul orchestrei Ansamblului „Cătălina”, a dezvăluit că a fost prezent, pentru prima dată la concursul de la Slatina cu peste 20 de ani în urmă, în 2002, pe când era elev și cânta în orchestră. 

„Este pentru prima dată când Iașiul câștigă marele premiu al festivalului „Călușul Românesc”. Eu am fost elev al Palatului Copiilor, iar astăzi sunt în calitate de profesor, și în 2002 am participat pentru prima dată la acest festival, ca și elev, iar acum mă simt onorat de acest premiu”, a declarat Holban. Dirijorul a explicat că elevii săi instrumentiști, dar și dansatorii, au ajuns la o asemenea performanță pentru că repetă după un program strict. 

„Noi repetăm săptămânal la cursurile de orchestră populară și dansuri populare. Copiii sunt înscriși în cadrul Palatului și au un program bine organizat pentru performanță. A fost foarte dificil acum, o mare parte din orchestră este acasă, din cauza grevei”, a mai spus prof. Andrei Holban.

Aproximativ 2.000 de copii dansatori au participat la concursul din Slatina, în acest an FOTO: C.F.
Aproximativ 2.000 de copii dansatori au participat la concursul din Slatina, în acest an FOTO: C.F.

Deși s-au stabilit câștigătorii, concursul se încheie, oficial, duminică, 18 iunie 2023, când participanții din țară, sute de copii din 15 județe, vor vizita mai multe obiective turistice din județul Olt.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite