Bărbat accidentat în Slatina, pe trecerea pentru pietoni. O femeie, tot pieton, a fost rănită grav luni-seara, într-un alt accident

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident în urma căruia un bărbat în vârstă de 40 ani a fost rănit s-a petrecut pe o stradă din municipiul Slatina.

În această dimineaţă, pe strada Cireaşov, din municipiul Slatina s-a produs un accident rutier. 

Accidentul a avut loc pe strada Cireaşov din municipiu, pe o trecere pentru pietoni, un bărbat în vârstă de 40 ani fiind rănit. La volanul autoturismului care l-a accidentat era un bărbat de 28 ani, din Strejeşti.

„Poliţiştii Biroului Rutier Slatina s-au deplasat de îndată la faţa locului, fiind identificaţi conducatorul auto şi pietonul implicaţi în eveniment. Conducătorul auto, în vârstă de 28 de ani, din comuna Strejesti, judeţul Olt, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0“, a comunicat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Pietonul a fost asistat de un echipaj de jandarmi care se afla în zonă, până la sosirea echipajelor de prim ajutor.  „La sosirea echipajului, bărbatul, în vârstă de 40 de ani, era asistat de un echipaj de jandarmi aflat în misiune, conştient, cu fractură la umărul stâng şi plagă de aproximativ 30 de centimetri în zona umărul stâng.

Jandarmii au sprijinit misiunea paramedicilor SMURD, bărbatul fiind transportat la UPU Slatina“, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Un alt accident în care a fost implicat un pieton s-a petrecut tot în Slatina, în seara zilei de 7 decembrie 2020, pe strada Crişan, zona Romtimex, în jurul orelor 18.00. O femeie în vârstă de 49 ani, din Perieţi, care se afla pe trecerea pentru pietoni, a fost lovită de un autoturism condus tot de o femeie, de 53 ani, din Slatina. Victima a fost rănită grav, având fractură de os occipital drept, traumatism la umăr şi un traumatism la gambă, fiind transportată la spital.

Vă recomandăm şi: Incendiu de proporţii la proprietatea deputatului Dan Ciocan. Două rezervoare de GPL puteau provoca un dezastru VIDEO

Patru autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs pe o şosea din judeţul Iaşi. O persoană a fost rănită

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite