Angajaţi ai Primăriei Slatina, implicaţi într-un grup mafiot
0
Poliţiştii din cadrul Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, cu sprijinul lucrătorilor Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt şi sub supravegherea unui procuror din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Craiova, au efectuat joi – 4 august, percheziţii domiciliare în municipiul Slatina la locuinţele a doi angajaţi ai primăriei slătinene. Cei doi bărbaţi, de 41 şi, respectiv, 32 de ani, sunt încadraţi la Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat a Primăriei Slatina.
Acţiunea în forţă a autorităţilor a avut ca scop destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în comiterea de infracţiuni economice, grup în cadrul căruia cei doi angajaţi ai DADPP Slatina aveau poziţii importante. Membrii grupului infracţional au fost deja prezentaţi pentru audiere procurorilor din cadrul Serviciului Teritorial Craiova al D.I.I.C.O.T., care au dispus reţinerea pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore a acestora. Cei implicaţi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare, abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată.
Citiţi mai multe amănunte în ziarul de luni, 8 august !























































