Accident în Olt. Un TIR s-a răsturnat, iar marfa s-a împrăştiat în curţile oamenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
TIR-ul a rupt gardul, răsturnându-se în două gospodării FOTO: amator
TIR-ul a rupt gardul, răsturnându-se în două gospodării FOTO: amator

Două familii din Olt s-au trezit în curte, în seara zilei de luni, 1 august 2022, cu un autotren încărcat cu paleţi cu aţă. Poliţiştii cercetează în ce împrejurări s-a produs evenimentul în urma căruia şoferul a fost rănit.

Conform primelor date, în accident a fost implicat doar ansamblul de vehicule cu care sătenii s-au trezit în curte. 

TIR-ul s-a răsturnat, într-o curbă, din cauza problemelor la sistemul de frânare - este una dintre ipoteze, însă cauzele accidentului sunt încă în cercetare. 

Cert este faptul că ansamblul de vehicule a lovit gardul şi a ajuns în cele din urmă în două gospodării, încărcătura împrăştiindu-se în curţi. 

În urma accidentului, o singură persoană a fost rănită, şoferul, acesta acuzând dureri în zona umărului şi fiind transportat la spital.

„La data de 1 august a.c., în jurul orei 20:50, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier, pe Drumul Judeţean 546B, în comuna Movileni, judeţul Olt. La faţa locului, s-au deplasat poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Potcoava. Din primele verificări, poliţiştii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un ansamblu de vehicule, format din cap tractor şi semiremorcă, condus de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Poiana Mare, judeţul Dolj, care, din cauze ce urmează a fi stabilite, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un gard, răsturnându-se“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Olt.

Încărcătura s-a împrăştiat în curţile sătenilor Foto: amator

accident tir movileni olt - foto amator

Şoferul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, au mai constatat poliţiştii care fac cercetări într-un dosar penal privind infracţiunea de vătămare din culpă.

La faţa locului au intervenit şi pompierii, cu o autospecială complexă pentru intervenţie şi descarcerare şi un echipaj SMURD, echipajul SMURD preluându-l pe şofer şi transportându-l la spital.

Vă recomandăm să citiţi şi:

SUA acuză Rusia că foloseşte un „scut nuclear”: Ucrainenii nu pot riposta, ca nu cumva să aibă loc un accident teribil

Cum a scăpat de acuzaţia de ucidere din culpă şoferiţa fără permis care a ucis o fetiţă de 4 ani pe o şosea din judeţul Iaşi. Explicaţiile anchetatorilor

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite