Sibiu: Serbări fără părinţi în grădiniţele sibiene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serbările sunt mult mai restrânse decât anul trecut
Serbările sunt mult mai restrânse decât anul trecut

Decizia a fost luată pentru a evita răspândirea gripei noi. Reprezentanţii unităţilor de învăţământ au gasit însă o soluţie de compromis: serbările se organizează la nivelul fiecărei clase, alături de cadrele didactice şi cel mult, un Moş Crăciun, iar părinţii vor primi ulterior filmările pe DVD-uri.

Pentru a-i proteja pe micuţi de gripa nouă, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, au trimis în urmă cu două zile, în urma discuţiilor cu Direcţia de Sănătate Publică, o notă prin care cere unităţilor şcolare să renunţe la serbările de Crăciun. „Datorită situaţiei epidemiologice la nivel naţional creată prin creşterea numărului de cazuri confirmate cu gripa de tip nou cu virus A H1N1, vă rugăm să recomandaţi unităţilor şcolare (grădiniţe, şcoli, licee) să nu organizeze activităţi festive prilejuite de sărbătorile de iarnă”, se arată într-un document întocmit de DSP.

Activităţi restrânse
Pentru a nu răpi de tot bucuria celor mici, directorii unităţilor de învăţământ au stabilit să organizeze în continuare serbările, însă doar la nivelul clasei, urmând că părinţii şi bunicii să urmărească de acasă programul artistic pregătit de copii. „ Este o decizie normală în situaţia de faţă. Noi am organizat însă chiar astăzi câte o serbare la fiecare clasă, iar copiii au primit daruri de la un Moş Crăciun, venit special pentru eveniment. Pentru că dispunem de camere video şi aparate de fotografiat, am filmattoate momentele şi le vom pune la dispoziţia părinţilor interesaţi“, ne-a spus Viorica Teuşan, directoarea Grădiniţei nr 18.
Alţii au decis să renunţe complet la micile manifestări, explicând micuţilor că Măşul vine anul acesta doar acasă. „ Este primul an în care nu face serbarea de Crăciun, dar nu avem ce face, este înspre binele copiilor. Am întrerupt atât serbările, cât şi celelalte activităţi comune, precum teatrul de păpuşi sau activităţile are îi impicau pe părinţi. Am făcut de Moş Nicolae o mică serbare şi atunci le-am explicat copiilor că Moş Crăciun va veni acasă anul acesta“, ne-a spus Maria Ţileaga, directoarea Grădiniţei nr 5.

Părinţii s-au conformat
Deşi s-ar fi bucurat să asiste la serbarea de Crăciun, părinţii micuţilor din grădiniţele sibiene s-au conformat deciziei luate de reprezentanţii Inspectoratului.  „Bineînţeles că am fi preferat să vedem asistăm la serbare, să-i ascultăm cum recită poeziile şi cum fredoneaza cântece învăţate special pentru această ocazie, dar, dat fiind faptul că este înspre binele, ne vom resemna că anul acesta nu vom avea parte de serbare“, ne-a spus Paraschiva Buică, mama uneia dintre fetiţele care învaţă la grădiniţa 18.

Scena din Piaţa Mare, putie în timpul săptămânii
Chiar dacă a fost unul din locurile preferate pentru organizarea serbărilor de Crăciun în anii anteriori, fiind pusă în mod gratuit la dispoziţia grădiniţelor şi a şcolilor de municipalitate, scena din Piaţa Mare va rămâne anul acesta fără vizitatori în timpul săptămâni. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, serbările programate pentru această locaţie au fost anulate în urma notei transmise se ISJ.


Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite