GALERIE FOTO O femeie de 78 de ani din localitatea sibiană Galeş a fost violată şi ucisă cu bestialitate
0Sfârşit cumplit pentru Ana Maria Trihenea, o femeie în vârstă de 78 de ani din localitatea Galeş, judeţul Sibiu. Aceasta a fost violată şi apoi ucisă fără milă, în beciul casei în care locuia.
Trupul neînsufleţit al femeii a fost descoperit în beciul casei de una din nepoatele sale, venită în vizită. Ana Maria Trihenea era văduvă şi locuia singură.
“Când am intrat în beci am văzut o pată de sânge, i-a tăiat gâtul, i-a rupt dinţii, părul, tot, a bătut-o şi a violat-o. Se bănuieşte că un cioban ar fi venit băut, dar nu ştie nimeni”, a povestit Maria Bratu, nepoata care a găsit-o pe femeie.
Apropiaţii sunt şocaţi de sfârşitul cumplit de carea a avut parte, mai ales că era o femeie liniştită şi cu mare frică de Dumnezeu.
“Era o femeie bătrână, cumsecade, mergea în fiecare duminică la biserică, era credincioasă, numai Dumnezeu ştie ce s-a întâmplat”, a povestit Elena Ciucur, cuscra femeii.
Anchetatorii spun că au un suspect în acest caz, iar cercetările continuă. "Există o persoană suspectă în acest caz, iar bănuielile privind încadrarea juridică sunt de omor şi viol", spune Adriana Şandru, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Până când acesta va fi prins însă, femeile din localitate, mai ales cele cdare locuiesc singure, spun că nu se mai simt deloc în siguranţă. “Mi-e frică, Doamne fereşte, că eu sunt singură aici”, spune Felicia Şomu, o localnică din Galeş.