Gabriela Cuzepan realizează expoziţii pline de culoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra lucrează la Muzeul Naţional Brukenthal,cea mai recentă expoziţie a sa fiind „Culoarea în natură“, care s-a deschis la sfârşitul săptămânii trecute.

Gabriela Cuzepan a studiat Ecologia şi Protecţia Mediului, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii „Lucian Blaga“. A pus accentul pe insecte, pe care le studiază în continuare în cadrul Muzeului de Istorie Naturală, unde lucrează din anul 2008. Pe lângă munca de cercetare, Gabriela se ocupă de organizarea de expoziţii, pentru vizitatorii care trec pragul insituţiei, dar este implicată şi în programul de pedagogie muzeală de la Brukenthal.

Emoţiile începutului

Tânăra îşi aminteşte cu drag de prima sa expoziţie, care, spune ea, a fost şi cea mai importantă. „ A fost organizată în 2008 şi s-a numit «Fluturi exotici». Pentru mine, va rămâne cea mai important expoziţie, pentru că, pe lângă emoţiile foarte mari ale începutului, am învăţat ce este o expoziţie şi cum se lucrează la organizarea unei astfel de expoziţii“, explică tânăra, completând că nu este o muncă deloc uşoară. „Orice expoziţie porneşte cu o documentare amplă. Ne gândim la o temă, apoi verificăm ce piese avem în patrimoniu, pentru a vedea dacă avem ce etala, după care pregătim, pentru fiecare exponat, textele de sală, pe înţelegerea publicului“, adaugă aceasta. 

„Culoarea are un rol important în natură“
Acum, tânăra se bucură din plin de realizarea expoziţiei „Culoarea în natură“, care a fost vernisată vineri, la Muzeul de Istorie Naturală. Gabriela este unul dintre cei trei curator ai expoziţiei ce vrea să aducă o pată de culoare în gri-ul din viaţa oamenilor, după cum ea însăşi afirmă. „Prin această expoziţie, încercăm să arătăm ce înseamnă culoarea în natură, pentru  fiecare culoare un rol foarte important, fiind folosite pentru a atrage, pentru camuflaj sau pentru a atenţiona alte vieţuitoare asupra unor eventuale pericole“, adaugă aceasta. Expoziţia este strucutrată pe trei segmente, Gabriela fiind responsabilă cu partea de insecte. „ Sunt expuse 2.336 de piese, din aproape toate colecţiile muzeului, evidenţiind astfel diversitatea patrimoniului Muzeului Naţional Brukenthal. Dintre acestea,  1.218 sunt fluturi. Avem, de asemenea, gândaci, peşti, reptile,păsări, mamifere şi chiarminerale, care, prin coloritul lor fantastic, le vor colora viaţa, sau cel puţin ziua, celor care vor trece pragul expoziţiei“, adaugă aceasta.

Activităţi cu copiii

Pe lângă expoziţiile realizate, Gabriela acordă însă o mare parte din timpul petrecut la serviciu activităţilor din cadrul programului de pedagogie muzeală „Descoperind muzeul“. Îi place să lucreze cu copiii şi spune cei mici sunt foarte receptivi la informaţiile transmise. „Aceste programe sunt foarte importante pentru cei mici deoarece educaţia lor se realizează într-o ambianţă relaxantă, iar ei devin astfel mult mai receptivi. Prezentările despre ecosisteme, despre plante sau insecte, viaţa şi comportamentul animalelor sunt mult mai interesante, când sunt prezentate în muzeu“, completează Gabriela.

Întrebări şi răspunsuri
Ce fel de oamenii vin să viziteze expoziţiile pe care le realizaţi, în general?
Vizitatorii noştri sunt din toate categoriile. Începând de la copiii din grădiniţe şi şcoli, la publicul sibian şi chiar până la turiştii străini, cu toţii ne trec pragul şi se declară încântaţi de ce găsesc aici. Această expoziţie, de exemplu, am realiza-o şi pentru că foarte mulţi vizitatori au cerut să mai vadă colecţia noastră de fluturi.

Nu este greu să lucrezi cu copiii?
Este o muncă grea, dar şi foarte frumoasă. Sunt atât lucruri bune cât şi mai puţin bune, din care încercăm să învăţăm şi să îmbunătăţim colaborarea pe care o avem cu aceştia.

Ce-i place
„Îmi place să citesc, deşi nu prea mai găsesc timp pentru asta, îmi place să merg pe munte şi îmi place fotografia, pasiune pe care aş vrea să o dezvolt, pe viitor. De asemenea, îmi place cercetarea şi munca în echipă şi îmi doresc să lucrez pe proiecte ample, alături de colegi. Să gătesc împreună cu prietenii şi să încerc, în fiecare zi, să fac un lucru pe care nu l-am mai făcut până atunci, sunt alte lucruri care îmi place“, spune tânăra

Ce nu-i place
„Nu îmi place ipocrizia şi nici falsitatea“, adaugă Gabriela Cuzepan.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite