Auchan a publicat o listă de alimente congelate care ar fi infestate cu o bacterie periculoasă. „Clienţii care le-au cumpărat sunt rugaţi să nu le consume“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Auchan

După ce săptămâna trecută o serie de lanţuri de magazine din ţară, printre care Carrefour, Metro, Mega Image, Penny Market sau Profi, au anunţat că retrag de pe piaţă mai multe produse congelate, recent şi Auchan a emis o astfel de informare.

Într-un anunţ al Departamentului de Calitate Auchan, transmis de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), se menţionează că „furnizorul Maresi Foodbroker SRL a decis rechemarea mai multor produse congelate – indiferent de lot şi de data achiziţionării – ca urmare a unei suspiciuni de contaminare cu Listeria monocytogenes”.

Potrivit specialiştilor în sănătate publică, bacteria Listeria monocytogenes poate provoca listerioza – o afecţiune rară, infecţioasă, care se transmite de obicei la oameni prin produse alimentare contaminate. Listerioza afectează cel mai adesea nou-născuţii, persoanele în vârstă, femeile însărcinate şi persoanele cu un sistem imunitar scăzut. Diagnosticarea promptă şi tratamentul bolii sunt necesare, pentru a evita apariţia unor complicaţii severe ale bolii.

Astfel, produsele pe care Auchan le recheamă sunt „Amestec Texas 450G IGLO”, „Salata Franţuzească 450-IGLO”, „Amestec Gradinaresc 450-Iglo”, „Amestec Mexican 750g-Iglo”, „Amestec Fitness 750gr Iglo”, „Amestec Legume/Ciuperci 750gr Iglo”, „Amestec Mediteranean 750gr Iglo”, „Batoane De Legume 284 Gr Iglo”, „Amestec Supa 750g Iglo”, „Amestec Wellness 450g Iglo”, „Fasole Galbena 750g Iglo”, „Iglo Amestec Fitness 450g”, „Amestec Mediteranean Iglo 550g”, „Amestec Wellness 400g-Iglo”, „Amestec Supa 400g-Iglo”, „Amestec Gradinaresc 400 Iglo”, „Salata Frantuzeasca 400-Iglo” şi „Mazare 750 – Iglo”.

„Clienţii care au achiziţionat unul dintre aceste produse sunt rugaţi să nu îl consume şi să îl aducă la recepţia magazinului AUCHAN unde li se va restitui întreaga valoare a produsului. Ne cerem scuze pentru inconvenienţele cauzate de această rechemare, demersul nostru fiind realizat în spiritul asigurării calităţii şi siguranţei produselor comercializate în magazinele Auchan”, se mai arată în anunţul magazinului.

Într-un comunicat al ANSVSA, publicat săptămâna trecută, se preciza că în produsele din magazinele pomenite mai sus nu s-a confirmat prezenţa bacteriei.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite