Alegeri parlamentare 2020. Acuzaţii de mită electorală într-o localitate din judeţul Sibiu VIDEO
0Două persoane au fost surprinse, într-o localitate din judeţul Sibiu, în timp ce împărţeau sătenilor pachete cu dulciuri şi rechizite, suspectate a fi mită electorală. În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru coruperea alegătorilor.
Potrivit informaţiilor furnizate de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu, Elena Welter, sâmbătă, 5 decembrie, la Poliţia Mediaş - Sibiu s-a primit o sesizare potrivit căreia într-o localitate de la periferia oraşului, Ighişul Nou, „două persoane împart pachete sătenilor cu scop de mită electorală”.
Momentul a fost surprins şi filmat de nişte localnici, în ajunul alegerilor parlamentare 2020. Filmarea a fost postată ulterior pe You Tube.
Din imagini reiese că scena s-a petrecut în mijlocul străzii, pe timpul zilei. Un grup de aproximativ 15 - 20 de persoane, printre care şi mulţi copii, dintre care unii în braţele părinţilor, este strâns în jurul unei maşini. Câţiva din grup au pachete voluminoase în braţe. Undeva mai departe stă o persoană care pare să supervizeze acţiunea şi care este singura dintre cei prezenţi care poartă mască de protecţie. Despre distanţare socială nici nu poate fi vorba.
„Sunt de la mine...”
Dialogul între cei care filmează şi cei suspectaţi că ar da mită este halucinant: „Ce faci, Radule? Pe cine votăm, mâine?”, se aude vocea unui bărbat cu fes roşu care apare în cadru. „Noi? Pe cine dorim”, vine răspunsul. Dialogul continuă, iar proprietarul / şoferul maşinii nu pare tulburat când află că este filmat: „Şi ce dacă m-ai filmat?”, spune acesta.
„Pentru ce dai pachet?”, întreabă bărbatul cu fes roşu. „Eu le dau de la mine”, răspunde şoferul.
Persoana care filmează se îndreaptă spre singurul bărbat care poartă mască, cel care stă mai retras decât restul grupului: „Dar de ce mă filmezi pe mine?”, întreabă aceasta. „Dar de ce să nu te filmez?”, se aude o voce feminină pe fundal. Înainte să-l întrebe „De ce faceţi toate astea?”, bărbatul spune: „Suntem de la Primărie, staţi liniştită”. „De la primărie, corect, de la primărie”, completează femeia, ca şi cum ar fi primit o confirmare.
„Hai, mă, că n-are nimic, că astea sunt de la...”, se aude o altă voce, menită să-l liniştească pe şofer, care completează: „Ce? Sunt de la mine, frate...”
„De aia este microbuzul primăriei acolo?”, întreabă bărbatul cu fes roşu. „Ce microbuz al Primăriei?”, întreabă şoferul. „Da, mă, că noi suntem proşti”, îi răspunde bărbatul cu fes roşu.
„Mă duc sus în ţigănie... V-am dat la toţi”
Şoferul anunţă mulţimea: „Mă duc şi sus, în ţigănie. Haideţi sus!”, iar când oamenii insistă să primească pachete, nervos, acesta se răsteşte: „Bă, v-am dat la toţi... Staţi să duc la ăia şi vin înapoi, la blocuri”, mai spune acesta, apoi se urcă în maşină şi pleacă.
În urmă rămân oamenii supăraţi că nu au apucat cu toţii să primească pachete: „Las, că daţi la alţii... Dar, de ce nu dă la toată lumea?”.
Întâmplarea s-a petrecut pe strada Lacului, din Ighişul Nou. Bărbatul cu fes roşu sună la Poliţie pentru a informa despre incident.
Cei prezenţi continuă supăraţi: „Şi aşa nu daţi nimica de la Primărie, la oameni!... Atunci de ce au venit cu ele?”, mai spun aceştia, apoi se dispersează, fiecare pe la casa lui.
Dosar penal pentru coruperea alegătorilor
În urma sesizării, poliţiştii din Mediaş s-au deplasat la faţa locului, unde au găsit doar trei persoane care au recunoscut că au primit pachete cu dulciuri şi rechizite de la doi bărbaţi.
„În cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale, in rem (cu privire la fapte, nu persoane - n.r) privind săvârşirea infracţiunii de corupere a alegătorilor, în conformitate cu prevederile articolului 386 aliniatul 1 din Codul Penal. În continuare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş, poliţiştii medieşeni desfăşoară cercetări în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi aplicării măsurilor legale în consecinţă”, au mai precizat reprezentanţii Poliţiei Sibiu, cu privire la acest incident.
Localitatea Mediaş, de care aparţine satul Ighişul Nou, este condusă de liberalul Gheorghe Roman, reales primar la alegerile din septembrie. În urmă cu două săptămâni, acesta a fost confirmat pozitiv cu SARS - CoV-2.
Mediaş este printre primele oraşe din judeţul Sibiu care a intrat în carantină în luna noiembrie. Duminică, 6 decembrie, expiră carantina.
În judeţul Sibiu, de la debutul pandemiei şi până în prezent au fost confirmate pozitiv, în urma testării SARS CoV-2, 14.752 de persoane (dintre care 14.196 adulţi şi 556 copii).
Vă recomandăm să mai citiţi: