Un director de şcoală a fost schimbat în urma contestaţiilor depuse la rezultatele concursului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În judeţul Satu Mare au fost patru contestaţii depuse în urma concursului. Toate au dus la modificări de notă, dar doar una a făcut ca directorul de şcoală să fie schimbat.

Procesul de ocupare al posturilor de directori şi directori adjuncţi în instituţiile de învăţământ, ca urmare a concursului, ia sfârşit astăzi. După finalizarea perioadei de verificare a contestaţiilor, Inspectoratul Şcolar ia act de aceste rezultate şi validează directorii care au promovat examenul.

La nivelul judeţului Satu Mare au fost patru contestaţii de soluţionat în perioada trecută de la examen până în prezent.

„În urma contestaţiilor, în cazul tuturor celor patru au existat modificări de notă, dar doar într-un singur caz s-a produs schimbarea directorului care a câştigat iniţial postul. Este vorba de cazul directorului de la Colegiu Tehnic  George Bariţiu din Livada, în rest au rămas aceleaşi persoane care au obţinut postul după concurs”, afirmă Călin Durla, inspector şcolar general.

Inspectoratul Şcolar mai are încă o sarcină până la începutul anului viitor, respectiv consultări cu consiliile profesorale pentru numirea de directori acolo unde nici unul din candidaţi nu a promovat examenul sau acolo unde nu s-a înscris nimeni în concurs. În această situaţie se află aproximativ 45 de unităţi de învăţământ. Acest demers trebuie finalizat până în 21 decembrie, ca până în 9 ianuarie noii directori să fie validaţi.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite