Rezultate provizorii Recensământ. Află cu cât a scăzut populaţia judeţului în zece ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor 2011 a dat publicităţii, ieri, o primă estimare privind numărul populaţiei, al gospodăriilor populaţiei şi al fondului de locuinţe la nivel naţional şi teritorial.

Numărul locuitorilor judeţului Satu Mare a scăzut cu 38.202 persoane în zece ani. Potrivit rezultatelor provizorii ale recensământului din 20 octombrie 2011, populaţia stabilă a judeţului Satu Mare este de 329.079 de persoane, faţă de 367.281 câte au fost înregistrate în anul 2002. Din totalul acestora, 189.991 sunt români, 113.541 – maghiari, 17.513 - romi, 4.986 - germani, 1.397 -  ucrainieni, şapte - turci şi şapte - ruşi. 405 s-au declarat de altă etnie, iar 1.232 nu şi-au declarat etnia. În ce priveşte numărul clădirilor, în judeţul nostru s-au înregistrat un total de 100.196, din care  100.026 clădiri în care se află locuinţe. Numărul gospodăriilor populaţiei, conform rezultatelor provizorii este de 119.286.
La nivel de ţară, rezultatele provizorii arată că populaţia stabilă a României este de 19.043.000 de persoane, din care: 18.384.000 au fost persoane prezente, iar 659.000 temporar absente. Potrivit Institutului de Statistică, rezultatele obţinute şi prelucrate până la această etapă au caracter provizoriu şi pot suferi modificări pe parcursul etapelor ulterioare de prelucrare a datelor individuale din formularele de înregistrare a persoanelor din gospodării şi locuinţe, însă acestea vor fi nesemnificative.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite