Noua conducerea a PNL Satu Mare a dizolvat 41 de organizaţii din judeţ, ca urmare a rezultatelor foarte slabe de la alegerile europarlamentare
0
Nici mai mult nici mai puţin de 41 de organizaţii PNL din judeţul Satu Mare au fost dizolvate de către Biroul Permanent Judeţean, ca urmare a rezultatelor slabe obţinute la alegerile europarlamentare, printre acestea numărându-se şi Organizaţia Municipală Satu Mare, condusă de preşdintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef.
Preşedintele interimar al filialei judeţene a PNL Satu Mare, deputatul Romeo Nicoară, a declarat joi, pentru AGERPRES, că au fost dizolvate birourile din 41 de localităţi, care au obţinut sub 6,3% la europarlamentare, printre acestea fiind şi biroul de conducere al filialei municipale a PNL Satu Mare, condus de preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef.
‘Au fost dizolvate birourile politice a 41 de organizaţii, nu organizaţiile în întregime, care au rezultate la alegeri între 0,6% şi 6,3%, media partidului pe judeţ. Mai sunt 12 organizaţii care au un scor satisfăcător, între 6,3% şi 12% şi 11 organizaţii cu scor foarte bun, de 15, 19, 24 sau 49% în Cămărzana. Sunt liberali care nu s-au lăsaţi intimidaţi, restul organizaţiilor au fost date peste cap de evenimentele provocate de Silaghi- Tăriceanu’, a declarat Nicoară.
În perioada următoare, vor fi numite conduceri interimare la toate organizaţiile dizolvate.
Deputatul Romeo Nicoară a devenit noul preşedinte interimar al Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PNL, după ce Biroul Politic Naţional a dizolvat organizaţia judeţeană, ca urmare a rezultatelor slabe de la europarlamentare. Sătmărean de origine, Romeo Nicoară, 42 ani, este deputat PNL de Bucureşti, iar în legislatura trecută a fost senator de Teleorman.
Vă recomandăm şi
Băsescu: Sunt convins că o fuziune PNL- PDL nu este posibilă. La viitorul Congres va fi o ameţeală
Ponta şi Iohannis, întâlnire rece la un eveniment organizat de nemţi