Cine este Mircea Govor: fost afacerist, fost preşedinte de club de fotbal şi politician influent la nivelul judeţului Satu Mare, reţinut de DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri, vicepreşedintele CJ Satu Mare, Mircea Govor, preşedinte al filialei judeţene a PSD, a fost reţinut, pentru 24 de ore. Acesta este în politică de aproximativ 16 ani şi este unul dintre cei mai influenţi politicieni din Satu Mare. Conform declaraţiilor de avere, trăieşte din salariul de vicepreşedinte al CJ Satu Mare.

Vicepreşedintele CJ Satu Mare, Mircea Govor, are 55 de ani şi a început, în anii '90, ca promiţător om de afaceri şi manager de club de fotbal: a fost preşedinte al clubului Olimpia Satu Mare şi membru în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.

Cu politica, a început să se îndeletnicească în 1999. La un an de la intrarea în politică, devine vicepreşedinte al PSD Satu Mare; începând cu anul 2013, este preşedinte al pesediştilor sătmăreni.
Conform presei sătmărene apropiate liderului PSD, acesta este responsabil de fondurile fără precedent alocate judeţului Satu Mare – ” în urma unor intervenţii ale sale”, 160 milioane de euro au fost direcţionate spre Satu Mare, prin PNDL. Formularea colegilor nu e  tocmai fericită şi ar putea să-i producă neplăceri lui Govor: în comunicatul DNA de ieri, tocmai anumite ”intervenţii” e posibil să-l coste pe acesta libertatea, pe termen scurt şi mediu, cel puţin.
Tot la capitolul ”performanţe”, Govor este lăudat de colegii din Satu Mare că ”a adus 10 miniştri la Satu Mare” în cursul anului 2015.

Opţiunile lui Govor, în ceea ce priveşte liderii de la centru ai PSD

image

Foto: Mircea Govor şi Liviu Dragnea. Credit foto: gazetanord-vest.ro

Acesta s-a simţit în largul său, ca majoritatea potentaţilor PSD din teritoriu, pe parcursul domniei lui Ponta la Guvern. Ca atare, a regretat demisia acestuia, pe care a categorisit-o drept ”o decizie regretabilă”.
Ulterior, ca şi alţi lideri social-democraţi din teritoriu, s-a repoziţionat, apreciind că îl va vota necondiţionat pe Liviu Dragnea, ca preşedinte naţional al PSD.

Cum stă cu averea preşedintele PSD Satu Mare?


Mircea Govor a fost foarte scrupulos în a-şi depune declaraţiile de avere şi interes, an de an. Dacă e să comparăm prima declaraţie de avere, cea din 2010, cu ultima, cea din 2015, am putea constata că vicepreşedintele CJ trăieşte ca un român normal, ca un socialist veritabil.

Între declaraţie de avere din 2010,

image

Foto: Declaraţie de avere Mircea Govor, 2010. Credit foto: integritate.eu

şi cea din 2015, se poate constata că Mircea Govor are mai puţine bunuri şi doar un salariu.

image


La nivel de declaraţie de interese, pe cea depusă în anul 2015, acesta declară că are implicări doar la nivel de PSD. Singura legătură cu contractele din bani publici este un contract de achiziţie directă de servicii, semnat de fiul lui Mircea Govor, Răzvan, cu Universitatea Babeş-Bolyai, din Cluj.

Citiţi şi:

Cele 6 „păcate“ infracţionale ale vicepreşedintelui CJ Satu Mare, Mircea Govor, reţinut de procurorii DNA, pentru 24 de ore

Percheziţii de amploare în Satu Mare. Vicepreşedintele CJ, Mircea Govor, în vizorul procurorilor DNA Oradea: „S-a luat un document şi cu asta basta“

Satu Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite