Aproape 60 de sătmăreni căutaţi de poliţie, printre care trei minori. Recordul îl bate o femeie dispărută de 22 de ani
0În ultimii ani, părinţii a zeci de copii au cerut ajutorul poliţiştilor sătmăreni după ce minorii au dispărut de acasă. Printre copiii care nu au fost găsiţi încă se numără Ecaterina Varga din Doba. Anul acesta se împlinesc 15 ani de când minora a dispărut de acasă. Recordul îl bate însă o femeie care a plecat de acasă fără urmă acum 22 de ani.
Nu mai puţin de 58 de sătmăreni sunt declaraţi dispăruţi de propriile familii şi se află în atenţia Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare. Dat fiind faptul că pentru o perioadă îndelungată de timp rudele lor nu mai ştiau nimic despre aceştia, s-a apelat la ajutorul poliţiei fiind daţi în urmărire. În foarte multe cazuri este vorba însă despre părăsirea voluntară a domiciliului, iar poliţiştii pun fenomenul pe seama anturajului necorespunzător sau a neimplicării părinţilor în supravegherea adolescenţilor.
Ecaterina Varga din Doba a avut doar nouă ani când a dispărut în 1998 şi de atunci nimeni nu a mai aflat nimic despre copilă. La rândul ei, Ramona Olimpia Boca avea 10 ani când, în 2001, a dispărut din Tăşnad iar de atunci este căutată de familie şi poliţişti. Printre copiii dispăruţi se află şi Balazs Attila care a dispărut din Ardud în 1998, la doar trei anişori. La capitolul adulţi, Kacsari Lili a dispărut pe data de 29 noiembrie 1992 şi de atunci nimeni nu mai are nicio veste despre ea. La acea vreme sătmăreanca avea 67 de ani, iar dacă mai trăieşte ar împlini 89 de ani. Alţi doi tineri din Satu Mare sunt de negăsit, după ce au plecat de acasă fără ştirea familiilor. Poliţiştii au anunţat dispariţia acestora pe 27 ianuarie şi 15 februarie. De atunci nici o urmă de cei doi.
Majoritatea persoanelor dispărute au fotografii pe site-ul IPJ Satu Mare, însoţite o descriere extreme de sumară. În dreptul unora dintre aceştia este trecută doar data dispariţiei şi câteva informaţii care se rezumă la culoarea ochilor sau a părului, fără nicio fotografie pe baza cărora cei dispăruţiar putea fi găsiţi mai uşor.
În căutarea minorilor sunt implicaţi foarte mulţi oameni, poliţişti de la Biroul Ordine Publică, angajaţi din cadrul secţiilor de poliţie din localităţile unde au domiciliul minorii şi reprezentanţi ai Direcţiei pentru Protecţia Copilului. Din cei 56 de dispăruţi însă, unul nu a fost găsit până în prezent.
Vă recomandăm şi
IGPR: 200 de persoane dispărute sau date în urmărire, găsite în ultima săptămână
Duminica dispariţiilor la Olt: trei persoane, căutate de poliţişti