Muntele Mic, luat cu asalt de turiștii pasionați de schi: “Muntele e Mic, distracția e mare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul Montan Caransebeș momește turiștii cu concursuri în acest weekend. Pregătirile pentru Cupa Muntele Mic la Schi sunt în toi și peste 100 de schiori s-au înscris deja în competiție, iar locurile de cazare sunt ocupate deja, spre bucuria agenților economici, care așteaptă demult evenimentul.

După ce weekendul trecut distracția a atins cote maxime pe Muntele Semenic, iar locurile de cazare au fost ocupate integral, acum este rândul agenților economici de pe Muntele Mic să ia o gură de oxigen. Turiștii au parte de o dublă competiție: Cupa Muntele Mic, dar și etapele trei și patru ale Cupei de Vest la Schi.

“Am ajuns la ediția cu numărul trei a Cupei Muntele Mic. În plus față de concursul de schi, avem și un carnaval al costumelor, iar nelipsit este pelerinajul cu torțe aprinse la Crucea Eroilor”, a declarat pentru  ”Ziarul Adevărul de Seară Reșița”, alpinistul Cornel Galescu, reprezentantul Clubului Montan Caransebeș, care organizează competiția, alături de municipalitatea din același oraș.

Obiectivul ascuns al acestor competiții însă, este revigorarea turismului, care înfruntă cu greu criza, dar și zăpada puțină din acest an. “Ne-am propus crearea unui eveniment care să reunească sub aceeași pălărie, schiori de pe Semenic și Muntele Mic în ideea stimulării turistice a celor două zone”, spune Coco Galescu.

Competiția din weekendul trecut, de pe Muntele Semenic a demonstrat că astfel de competiții chiar fac pensiunile să funcționeze la capacitate maximă. “La noi programările s-au făcut încă din luna ianuarie pentru toată luna februarie. În această perioadă pot spune că ne mișcăm bine”, spune Codruța Cizmaș, proprietara unei pensiuni de pe Muntele Semenic.

Aproape pline și pe Muntele Mic

Proprietarii pensiunilor și hotelurilor de pe Muntele Mic au așteptat cu sufletul la gură concursul. “Mai avem libere doar două camere duble. În total, la acest hotel avem 12 camere și 12 apartamente.

Este plin tot, iar locurile sunt rezervate. Astfel de concursuri sunt bine venite, mai ales că se simte diferența față de un sfârșit de săptămână obișnuit”, a declarat Ioan Suru, porprietarul unui hotel de pe munte.

Și pensiunile din zona Muntelui Mic sunt aproape pline, dar proprietarii spun să imedimentele legate de lipsa unui drum de acces până pe platoul de lângă hoteluri sunt mai puternice decât eforturile organizațiilor de a atrage turiștii în zonă.

“Sunt rezervate ceva locuri, este bine, dar cred că ar fi și mai bine ca oamenii să aibă infrastructură în zonă. Când se anunță competiții sunt situații în care câte 40-50 de oameni sau chiar familii așteaptă ore în șir să urce pe munte cu telescaunul, cu tot bagaje. Asta nu este chiar firesc”, spune Dorin Bolojan, administratorul unei pensiuni din zonă.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite