Român bătut pentru că a ieşit din izolare. Un consătean l-a pândit şi „l-a abordat“ cu un pumn în faţă pe uliţa comunei
0Într-o comună din Vâlcea un bărbat a fost bătut de un consătean fiindcă nu a respectat cele 14 zile de izolare la domiciliu.
Victima s-ar fi întors în data de 2 martie din Italia. Pe Aeroportul din Craiova i s-a pus în vedere să se izoleze timp de 14 zile la domiciliu. Numai că miercuri, 11 martie, a ieşit din casă sub pretextul că ar fi avut nevoie de un act de la Primăria din Laloşu, comuna în care domiciliază.
Un consătean care ştia despre situaţia acestuia şi că trebuie să stea izolat în casă, s-a luat la harţă cu el şi i-a reproşat că pune în pericol toată populaţia din localitate. De la vorbe aprinse, s-a trecut la violenţe.
„Li s-au întocmit amândurora dosare penale. Unul pentru loviri şi alte violenţe, după ce i-a dat celuilalt un pumn, iar victimei pentru nerespectarea autoizolării”, a declarat Loredana Sandu, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea.
Cercetările vor confirma dacă victima a respectat sau nu autoizolarea şi ce riscă în acest caz şi dacă agresorul va primi vreo pedeapsă în funcţie de numărul de îngrijiri medicale dacă victima îşi va scoate certificat medical.
Deşi Poliţia susţine că este vorba doar despre un pumn, bărbatul bătut a solicitat salvarea care l-a transportat la Spitalul Judeţean Vâlcea.
Transportată la spital, victimei i s-a dat drumul acasă
Contactat telefonic, primarul localităţii Laloşu - Vâlcea, Nicu Constantin a declarat pentru „Adevărul” că nu poate confirma sau infirma ştirea: „Din ce ştiu este posibil să fie vorba despre un incident petrecut în cartierul din romi. Au mers la faţa locului consilierul meu personal şi secretara. Au avut o discuţie, ocazie cu care au constatat că patru dintre localnici nu sunt la domiciliu. Ştiu că una dintre persoane a fost dusă la spital, la Vâlcea, dar am înţeles că i s-ar fi şi dat drumul către casă. Mai multe nu pot să vă spun, că nu ştiu, decât că acesta are în jur de 50 - 55 de ani. Nu ştiu nici dacă acesta ar fi trebuit sau nu să stea la domiciliu, decât că ar fi avut loc o altercaţie în comunitatea de romi.”
În jur de 60 de localnici s-ar fi întors acasă din străinătate
În discuţia cu şeful administraţiei locale ne-a atras atenţia, în schimb, faptul că nu are nici o situaţie despre sătenii care s-au întors în ultima perioadă acasă din străinătate: „Nu pot să vă spun câţi localnici s-au întors acasă, pentru că nu ştiu. Am înţeles că ar fi în jur de 60 de persoane care au venit din afară, dar nu pot confirma cu certitudine acest număr. Cam de o săptămână de zile au tot început să vină în localitate. Cea mai mare parte sunt din cartierul de romi. În plus, ştiu că ar mai fi vorba despre o doamnă, de cetăţenie română, dar care nu a ieşit niciodată afară din casă de când a venit în ţară. Ştiu că s-a întors de o săptămână, o săptămână şi ceva. Chiar am dat-o exemplu, pentru că a înţeles situaţia cum trebuie”.
Nici o cerere pentru aprovizionare cu alimente: „Unii s-au dus chiar să joace tenis”
Nici una dintre persoanele care ar fi trebuit să se autoizoleze la domiciliu, la întoarcerea în ţară, nu a făcut vreo cerere la administraţia locală pentru a solicita sprijin privind aprovizionarea cu alimente sau medicamente, ori pentru a informa situaţia în care se află: „Ştiu că o singură persoană a făcut o cerere, dar pentru a justifica neprezenţa la domiciliu, că ar avea nevoie de mâncare. Doi dintre ei, am înţeles , s-au dus şi au jucat tenis. Nu ştiu însă dacă aceştia sunt dintre cei care au venit din străinătate sau nu.”
„Doar n-o să stau paznic sau să pun paznici la intrarea în comunitate”
De asemenea, primarul din Laloşu, Nicu Constantin crede că autorităţile vamale, portuare etc. ar trebui să informeze autorităţile locale despre situaţia celor care au revenit sau revin în ţară, în contextul respectării recomandărilor privind conduita pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus COVID 19.
„Nu am o asemenea situaţie, cu cei care ar trebui să se izoleze la domiciliu. Ar trebui trimisă de la graniţă, aeroport, de undeva... N-am de unde să ştiu cine vine din străinătate în comunitatea de romi. Că doar n-o să stau paznic sau să pun paznici la intrarea în comunitate! Văd că vin unii, alţii, dar nu pot să confirm când sau de unde au venit. Pentru că nu am de unde să ştiu. Unii sunt plecaţi prin ţară, alţii prin străinătate: Italia, Germania, Norvegia sau pe unde or mai fi plecaţi”, a mai declarat primarul Nicu Constantin reporterului „Adevărul”.