Râmnicu Vâlcea: Alunecările de teren au distrus drumul de la Blidari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a stabiliza zona şi pentru a salva cele 49 de locuinţe afectate de alunecări, primarul localităţii a solicitat ajutor de la Guvern.

În prezent, locuitorii din satul Blidari, comuna Goleşti trăiesc o adevărată dramă. Un drum sătesc ce duce spre 49 de locuinţe a fost distrus de o alunecare de teren ce s-a reactivat o dată cu topirea zăpezii. „Drumul s-a rupt practic, alunecând un metru pe verical. Maşinile nu mai pot circula pe acolo, iar oamenii sunt nevoiţi să meargă pe extremităţile drumului", a declarat Gheorghe Şerban, primarul din Goleşti. 160 de suflete sunt afectate de această alunecare de teren, oamenii temându-se acum să nu li se distrugă şi casele. „Preblemele acestea au început de mai mult timp. Ne-am pomenit că ni se crapă casele şi pleacă pământul la vale. Am înţeles că primarul a cerut ajutor pentru a stabiliza zona, dar până acum, nu ne-a băgat nimeni în seamă", a spus Ioana Mustăţea (79 de ani).


Ajutorul mult aşteptat vine de la Guvern


Primarul Şerban îi asigură însă pe localnici că problemele lor au ajuns la urechile primului ministru şi că îşi vor găsi rezolvare până la sfârşitul acestei luni. „Am mers personal la Bucureşti unde m-am întâlnit cu ministrul Ialomiţeanu care m-a asigurat că până la finalul lunii martie voi primi cei 40 de miliarde de lei vechi pentru stabilizarea zonei. Toate documente au fost întocmite şi nu aşteaptă decât avizul primului ministru", a completat Gheorghe Şerban. Localnicii au încercat să îşi consolideze casele, fiecare după cum s-a priceput mai bine, însă de furia naturii nimeni nu te poate proteja. „Când a văzut că aproape i se prăbuşeşte casa, vecinul meu şi-a luat familia şi a plecat în Italia în căutarea unui trai mai bun, departe de aceste pământuri blestemate", povesteşte Dumitru Drăguşinoiu, un alt localnic.


Nu au fost luaţi în seamă


Primele alunecări de teren au avut loc în localitatea Goleşti, satul Blidari în anul 2005. Atunci primarul localităţii a început să facă primele sesizări către instituţiile statului pentru a primii fonduri pentru a stabiliza zona. Din păcate, până în prezent, toate încercările edilului au fost sortite eşecului.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite