Patru tone de dulciuri au ars într-o autoutilitară cuprinsă de flăcări
0
Incendiul a avut loc în comuna Milcoiu şi s-a datorat unui scurt-circuit produs ca urmare a neizolării corespunzătoare a conductorilor.
În această dimineaţă de 18 aprilie, în localitatea Milcoiu-Vâlcea, pe DN 7, ce leagă oraşele Râmnicu Vâlcea de Piteşti, o autoutilitară a luat foc, fiind solicitată intervenţia pompierilor militari pentru stingerea incendiului. „Şoferul autoutilitarei a simţit miros de fum, a oprit şi a coborât din maşină. Flăcările se extinseseră deja şi la încărcătură, autoutilitara transportând patru tone de dulciuri. Până la stingerea incendiului au ars materialele combustibile ale autoutilitarei şi întreaga cantitate de marfă pe care o transporta", a spus cpt. Cătălşin Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. Cauza probabilă a producerii incendiului, stabilită în urma cercetărilor, a fost fost un scurt circuit produs din cauza neizolării corespunzătoare a conductorilor.