Imaginaţie de hackeri. Au făcut un site prin care ofereau fictiv servicii de curăţenie
0
Cei 24 de hackeri ridicaţi în această dimineaţă fac parte din două grupări care au fuzionat în 2011, împrumutând săgeţile unii altora
Cele 24 de persoane ridicate de mascaţi în această dimineaţă din Sibiu, Cluj, Vâlcea şi Bucureşti sunt cu antecedente penale în infracţiuni informatice. „Ei făceau parte din două grupări, constituite în anul 2009 şi care au fuzionat în 2011. Liderii grupărilor au stabilit că este mult mai rentabil să lucreze împreună, să îşi împrumute conturile bancare şi săgeţile. Au înfiinţat o societate comercială şi un site care avea ca obiect vânzarea de produse de curăţenie, oferind însă fictiv serviciile de curăţenie", a spus Cristian Neagu, şeful Serviciului de Combaterea Criminalităţii Informatice Alba Iulia. Cei mai mulţi dintre învinuiţi, zece la număr, sunt din Sibiu .Pe lângă calculatoare, laptopuri, de la locuiţele percheziţionate s-au ridicat şi două autoturisme.