Cercetarea românescă a fost pusă pe „butuci”. Cercetătorii vâlceni de la „Criogenie” au rămas fără finanţare din partea statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Educaţiei şi Cercetării, Daniel Funeriu, prin Ordonanţă de Guvern, a garantat asigurarea resurselor financiare activităţilor de cercetare-dezvoltare doar până la 31 mai 2012.

Cercetătorii români sunt puşi în situaţia ca după 31 mai să nu mai primească niciun leu de la stat. „Fostul Ministrul al Educaţiei şi Cercetării, Daniel Funeriu, s-a dovedit a fi puţin benefic în promovarea unor acte normative. De aceea, ar putea fi împietată activitatea de cercetare. Din 31 mai nu mai avem finanţare. Cercetarea din România nu mai există după 31 mai 2012. În 20 de zile nu ştiu dacă se va rezolva această situaţie" , a spus dr. Ioan Ştefănescu, directorul Institutului Naţional de Criogenie şi Tehnologii Izotopice (ICSI) Râmnicu Vâlcea.


Ordonanţa care schimbă... modificarea


Ordonanţa de Guvern nr. 120 din 22 decembrie 2011, intrată în vigoare la 28 decembrie 2011 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 926/28 dec. 2011 modifică şi completează OG nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi tehnologică menţionând „prorogă termenul de la art. V până la 31 mai 2012". Articolul 5 din Ordonanţa 57/2002 prevedea, printre altele, dreptul cercetătorilor de a avea acces la fondurile publice, de a li se garanta activitatea de cercetare cu asigurarea resurselor financiare. Cu alte cuvinte, cele 59 de institute de cercetare din ţară vor rămâne fără bani de utilităţi, salarii.


Tinerii cercetători sunt lăsaţi la voia întâmplării


„Sunt institute complet diferite ca preocupări. Pe noi, cei de la ICSI Râmnicu Vâlcea, ne interesează partea de mediu, partea nucleară şi cea de hidrogen şi energii regenerabile, efecte foarte resimţite în mediul de afaceri. Lucrăm la câmpuri de panouri fotovoltaice, am dat drumul la multe proiecte pan-europene. Nu interesează pe nimeni de unde facem rost de bani. O să fie foarte greu! Poate că vom reduce salariile, vom face curbe de sacrificii. În ţările civilizate nu există astfel de modificări de dragul modificării. Au trântit-o (ordonanţa, n.r.) ca chestia aia, când unul aruncă o piatră în fântână şi 20 de proşti încearcă să o scoată. În ţările europene ţi se dă un mandat, îţi termini mandatul, se ia institutul la puricat. N-ai făcut ce trebuia, te reconverteşte, îţi diminuează activitatea, ia măsuri din timp. Mie nu-mi convine ca partea privată a ICSI Râmnicu Vâlcea să ţină toată grămada. În orice institut sunt oameni mai tineri. Ca să acceadă la cercetare, le trebuie patru-cinci ani. Pe ei, cine-i ţine? În această perioadă, ei nu produc bani, ci consumă. Ca să-i poţi creşte, forma, trebuie să-i prinzi în nişte scheme. Pe ei, cercetarea îi cere, dar nu-i finanţează. Anul trecut, noi, cei de la ICSI am dat bani înapoi statului
", a spus dr. Ioan Ştefănescu, directorul ICSI Râmnicu Vâlcea.


„Bine că n-au uitat de noi în programul de guvernare actual"


La institutul vâlcean lucrează în jur de 200 şi ceva de oameni de oameni, iar cheltuielile se ridică la un milion de lei lunar. Dacă nu vor mai avea bani pentru utilităţi, există voci care susţin că oamenii pot face cercetare şi acasă, dar trebuie să le dai să lucreze tot ceea ce au nevoie. „Pe partea nucleară, pe partea de stocare de energie, de politici de mediu, există proiecte cu fonduri, dar când se pun în funcţiune, ele nu mai sunt asigurate resurse de finanţare. Ele devin structuri de mare interes naţional sau interes european, care trebuiesc în mod obligatoriu să fie finanţate din bugetele ţărilor respective. Actualul Guvern, a prins în programul de guvernare şi partea de cercetare. Bine că n-au uitat de noi, şi sperăm să ni se rezolve problemele", a mai spus directorul ICSI, dr. Ioan Ştefănescu.


Preşedintele CJ, Ion Câlea, cu jalba-n proţap pentru cercetătorii vâlceni


„Este o aberaţie o astfel de decizie, fără cercetare nu poate exista progres, nu poate exista economie performantă şi competitivitate pe piaţa internaţională. Noul ministrul al Educaţiei şi Cercetării va da prioritate unor astfel de probleme care ar putea să pună în pericol cercetarea românească. Cu atât mai mult cu cât ICSI Râmnicu Vâlcea are în programul său teme de cercetare vitale pentru viitorul energeticii româneşti, europene şi internaţionale. Mă refer în primul rând la valorificarea hidrogenului drept combustibil al viitorului. Pentru rezolvarea problemei ICSI Râmnicu Vâlcea mă voi implica în mod direct şi voi cere asistenţă la Ministrul Educaţiei şi Cercetării pentru ca fluxul activităţii ICSI să nu înregistreze vreo fluctuaţie",
a spus Ion Câlea, preşedintele Consilului Judeţean Vâlcea, un luptător tenace şi corect atunci când e vorba de problemele oamenilor.

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite