Bibliotecarii vâlceni, voluntariat în timpul vacanţei de vară. Câteva sute de copii s-au înscris la atelierele Bibliotecii “Antim Ivireanul”
0
Bibilioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” organizează, pentru al zecelea an consecutiv, o serie de activităţi educative pentru copiii din întreg judeţul. Angajaţii instituţiei vor face voluntariat în perioada 6 iulie- 13 august, când aproximativ 400 de copii vor participa la ateliere de pictură, limbi străine, actorie, dansuri sau lectură.
În acest an, Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” organizează 18 ateliere de vacanţă pentru cei mici, fiecare activitate urmând a se derula pe o perioadă cuprinsă între câteva zile şi câteva săptămâni. Printre cele mai căutate ateliere din această vară se numără “Atelierul de vacanţă micul jurnalist”, care se desfăşoară în perioada 6 -30 iulie. Voluntarilor din bibliotecă li se vor alătura din luna august şi mai multe cadre didactice din Râmnicu Vâlcea, care îi vor ajuta pe copii să-şi facă lecţiile la Matematică şi Limba Română.
“Vreau să vă spun că această acţiune a fost organizată în fiecare vară din ultimii zece ani, iar colegii mei sunt pregătiţi să-I primească pe cei mici. De la an la an, fiecare bibliotecar s-a specializat în această muncă cu copiii şi ne bucurăm că avem atât de mulţi participanţi la “Atelierul de vacanţă”. Începând cu data de 3 august până în septembrie, când începe şcoala, în bibliotecă va avea loc “Tema de vacanţă”. Toţi copiii care doresc să-şi facă temele la matematică, română sau limbi străine se pot înscrie la Biroul Evidenţă din cadrul institutiei. Această acţiune este organizată împreună cu Inspectoratul Şcolar Vâlcea, împreună cu asociaţiile de profesori care pot să se ofere voluntari, Remus Grigorescu, directorul Bibliotecii Judeţene “Antim Ivireanul”.

În cadrul festivităţii de deschidere a atelierelor de vacanţă a avut loc şi o lansarea cărţii pentru copii “Aventurile Căpitanului Ronţ”, autor Vald Stăiculescu, unul dintre primii voluntari ai bibliotecii din Râmnicu Vâlcea.

Program “Atelierul de vacanţă”:
Secţia Sala de Lectura:
– „Iscusinţa minţii” – perioada 6-9 iulie
– „Incursiuni în civilizaţia omenirii: lumini din Orient” – perioada 13-16 iulie
• Secţia „Carte în limbi străine”:
– „Să comunicăm fără bariere în limbile engleză, franceză, hindi, nepaleză, portugheză şi turcă” – perioada 6-17 iulie (2 săptămani, ora 10.30-12.30)
• Secţia „Colecţii speciale”:
– „Romi sau ţigani, ţigani sau romi, cetăţeni români, cetăţeni europeni” – perioada 6-20 iulie
– „Anul Voluntariatului” – perioada: 20-31 iulie
• Secţia de etnologie şi folclor „Mihai Pop”:
– „Tradiţii şi obiceiuri românesti. Cultură şi educaţie” – perioadele 6-9 iulie; 13-16 iulie
• Serviciul Informare şi Cooperare Europeană – Programe şi Proiecte culturale:
– „Atelierul Europa” – perioada 6-10 iulie 2015 (înscrierile se fac la Centrul Europe Direct din cadrul bibliotecii)
– „Sunt cetăţean al oraşului meu” – perioada 6 -16 iulie 2015 (înscrierile se fac la etajul I, la Secţia Fond documentar)
• Secţia „Internet”:
– „Publisher: Designerii de azi – programatorii de mâine” – perioada 6-17 iulie
• Secţia „Multimedia-Internet”
– „Tradiţii şi obiceiuri. Cultură şi civilizaţie. Mediu inconjurător” – perioadele 3-6 august; 10-13 august
• Secţia „Împrumut pentru adulţi”:
– „În vacanţă, fii activ activ şi creativ!” – perioada 6-17 iulie
• Secţia „Împrumut pentru copii”:
– Atelier Creativ: ORIGAMI – perioada 6-17 iulie
– Atelier de desen/pictură – perioada 6-17 iulie
– Atelier de lectură/alternativ cu Atelier de teatru – perioada 6-17 iulie
– Atelier Creativ: Să învăţăm să coasem (cusături româneşti); Să facem singuri un cadou mamei; Să învăţăm jocuri noi – perioada 20-31 iulie
– Atelier de dans – perioada 20-31 iulie
– Atelier de lectură/alternativ cu Atelier de teatru – perioada 20-31 iulie
– Cartea, prietena noastră: atelier de recondiţionare a cărţilor şi atelier de lectură – perioada 20-30 iulie (pentru copiii între 10 şi 14 ani). Înscrierile se fac la Secţia de copii, persoană de contact: Monica Cosac
• Sectia „Periodice/Legislaţie”:
– „Atelier de vacanţă micul jurnalist” – perioada 6-30 iulie























































