Veselă ciobită, instalaţii sanitare uzate, mâncare depozitată la grămadă. Neregulile găsite în cele patru sedii ale Spitalului Judeţean Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul de stat Raed Arafat a dat luni publicităţii, la sediul Ministerului Sănătăţii, concluziile controlului desfăşurat timp de aproape două săptămâni la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti. Ca un exemplu, în toate sediile spitalului, s-a constat că mobilierul este uzat şi tâmplăria deteriorată, iar frigiderele sunt uzate sau nefuncţionale.

Un management defectuos şi iresponsabil fără a se ţine cont de pacienţi. Erau probleme evidente pe care orice conducere trebuia să le sesizeze şi să le rezolve”, a sintetizat Raed Arafat rezultatele controlului, al cărui raport detaliat poate fi consultat pe site-ul Ministerului Sănătăţii. Arafat a subliniat faptul că lipsurile de la Spitalul Judeţean Ploieşti nu pot fi puse pe seama finanţării.

Pentru pacienţii care au ajuns în oricare din cele patru sedii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Ploieşti, rezultatele controlului nu sunt surprinzătoare.

Inspecţia clădirilor a arătat, de exemplu, că în sediul de la Nord unde îşi desfăşoară activitatea secţiile şi compartimentele dechirurgie generală I şi II, chirurgie vasculară, chirurgie plastică, medicină internă I, nefrologie, diabet zaharat, nutritie şi boli metabolice, ortopedie şi traumatologie, cardiologie, neurochirurgie, ATI, neurologie, pediatrie, parte din spaţii necesită lucrări de igienizare.

De asemenea, majoritatea recipienţilor  în care se află soluţii dezinfectante nu aveau menţionată data preparării soluţiei şi parte din barbotoare nu sunt inscripţionate cu data de identificare a dezinfecţiei lor. La data controlului, pe holul secţiei de interne I era organizat un cabinet de consultaţii.

„La blocul alimentar depozitarea alimentelor se face necorespunzător (carne şi legume în aceeaşi ladă frigorifică, iar în magaziile de alimente sunt depozitate documente şi aparatura IT“, se arată în raportul Ministerului Sănătăţii.

La compartimentul sterilizare de la Nord s-a constat lipsa indicatorilor biologici, aparatul de sterilizare cu etilenoxid nu funcţionează şi nu se respectă distanţele privind aranjarea paturilor în saloanele pacienţilor precum şi normativul de grupuri sanitare.

La sediul Obor în care funcţionează secţia de pneumoftiziologie clădirea necesită lucrări de reparaţii, igienizare şi modernizare în toate spaţiile. De asemenea, nu se asigură rezerva de apă, precum şi apă caldă în saloanele pentru  pacienţi.

La sediul Buna Vestire, clădirea este improprie desfăşurării activităţii medicale necesitând lucrări de reparaţii capitale, igienizare şi modernizare cu excepţia secţiei de psihiatrie care a fost reabilitată în 2010 şi este situată într-o cladire separată.

La data controlului s-au constatat următoarele neconformităţi: în toate spaţiile sunt necesare lucrări de reparţii, igienizare şi modernizare, mobilierul este uzat, tâmplăria este veche şi deteriorată, frigidere uzate şi insuficiente, instalaţii sanitare vechi, uzate, sala de mese cu mobilier uzat şi vechi, vesela ciobită, utilaje şi ustensile din blocul alimentar sunt vechi şi degradate, nu este asigurată rezerva de apă.

Blocul alimentar necesită ample lucrări de reparaţii, igienizare şi dotare.

La secţia de psihiatrie, la nivelul grupurilor sanitare de la parter, sunt necesare lucrări de reparaţii sau inlocuire a linoleumului.

În sediul Boldescu funcţionează secţiile şi compartimentele de oftalmologie, ORL, urologie, chirurgie orală şi maxilo-facială şi ATI.

La data efectuării controlului s-au constatat următoarele: blocurile operatorii din cadrul secţiilor chirurgicale funcţionează la parter, etajul I, precum şi într-un corp de clădire separat. Compartimentul ATI este situat la etajul 1 având 10 paturi, 2 medici. Clădirile nu dispun de lift motiv pentru care accesul pacienţilor se face numai pe scări, care nu sunt prevăzute cu rampe fixe sau mobile (scaune, platforme sau lifturi), pavimentul din blocurile operatorii este necorespunzător.

În toate sediile s-a constat că mobilierul este uzat şi tâmplăria deteriorată, iar frigiderele sunt uzate sau nefuncţionale. În oficiile alimentare dulapurile sunt în mare parte uzate, vesela este veche, ciobită şi substanţele dezinfectante insuficiente (pentru veselă şi tacâmuri).

Nerespectarea prevederilor privind infecţiile din spital

Verificările de documente şi inspecţia de teren a mai scos la iveală un lucru grav, nerespectarea prevederilor privind supravegherea şi controlul infecţiilor nosocomiale.

Astfel, materialele şi ustensilele de curăţenie sunt insuficiente, lenjeria este insuficientă, iar  cazarmament parţial uzat, nu se asigură recipienţi suficienţi pentru colectarea deşeurilor periculoase, parte din cei existenţi, în care sunt introduşi sacii galbeni specifici colectării acestor tipuri de deşeuri sunt parţial deterioraţi (lipsă capace), parte din găleţile pentru colectarea deşeurilor menajere nu sunt prevăzute cu saci menajeri, nu există un plan de măsuri prin care să fie stabilite zonele de risc, numărul şi tipul de probe care trebuie prelevate, nerespectarea ritmicităţii operaţiunilor de dezinsecţie în conformitate cu reglementările legale în vigoare.

În cursul anului 2013 a fost raportat un număr de 10 infecţii nosocomiale, doar de la nivelul secţiei de ATI. Urmare determinărilor efectuate din probele prelevate de la pacienţi au fost evidenţiate mai multe tipuri de germeni patogeni, iar măsurile de dezinfecţie au fost instituite doar la nivelul ATI fără a investiga ulterior posibila proveninţă a acestora de la nivelul altor secţii.

Comisia de control a propus amenzi de 38.000 de lei pentru nerespectarea structurii (dat fiind faptul că în loc de 90 de paturi, spitalul are 130), pentru neefectuarea igienizării şi a dezinsecţiei, precum şi pentru sterilizarea produselor de unică folosinţă.

Vineri, managerul Adrian Strâmbeanu şi-a dat demisia, care a fost acceptată de Consiliul Judeţean Prahova.

Controlul de la SJU Ploieşti a pornit de la declaraţiile publice ale chirugului Dan Oprea, din unitatea medicală privind compromisurile zilnice şi malpraxisul de nevoie la care sunt obligaţi medicii, din cauza resterilizării de ustensile medicale.

Vă mai recomandăm pe aceeaşi temă
 
Ancheta la Spitalul din Ploieşti la final. Raed Arafat: „Starea clădirilor este precară. Se operează doar în proporţie de 47%”

VIDEO Raed Arafat despre controlul la Spitalul Judeţean Ploieşti: „Sunt probleme organizatorice majore“. Managerul va fi suspendat

Adrian Strâmbeanu a solicitat solicitat încetarea contractului de management la Spitalul Judeţean Ploieşti
 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite