UPDATE MASACRUL DE LA COAFOR Băiatul poliţistului - criminal a luat la bătaie jurnaliştii la înmormântare mamei
0
În loc să petreacă această zi alături de soț și de copil, Florina Vlădan a fost condusă pe ultimul drum de familia care i-a rămas în satul în care s-a născut. Trupul acesteia a fost înmormântat alături de părinți, în satul Hăbud din comuna Șirna.
UPDATE ORA 16.30:
După slujba din biserică, prietenii lui Bogdan nu au mai încercat să împiedice ziariștii să fotografieze sau să filmeze evenimentul, să-i bruscheze și să le lovească aparatura și l-au susținut pe prietenul lor, care își plângea mama. Cu ajutorul rudelor din Hăbud, Bogdan a îndeplinit toate tradițiile creștinești cuvenite în astfel de situații, a dat pomană, iar apoi a plecat, ca capul în jos, către mașina care urma să-l ducă în Capitală.
Vedeți aici și un video de la slujba religioasă
Băiatul i-a dus mamei, de 8 Martie, cele mai triste flori: două garoafe pe care le-a aruncat, pierdut, în groapă, pe sicriul Florinei Vlădan.

Click pe imagini pentru o fotogalerie de la ceremonie
UPDATE 15.30: Ceremonia de înmormântare a Florinei Vlădan s-a încheiat. În timpul slujbei, Bogdan Cristian Vlădan, a purtat ochelari de soare, însă nu a putut ascunde lacrimile. Cel mai afectat dintre toţi a fost însă, fratele coafezei ucise în salonul de înfrumuseţare, Aurel Iordache, care a strigat în timpul ceremoniei "Felicia te iubim şi o să am grijă de Bogdan".
La plecare, Aurel Iordache a spus, uimit de ceea ce s-a întâmplat, "Odată, soţul ei era un om bun, însă, nu ştiu de ce, pe urmă s-a transformat într-o bestie". El a adăugat că la înmormântare a fost prezentă şi o rudă din partea lui Gheorghe Vlădan, însă nu a vrut să dezvăluie cine este aceasta. Pe tot parcursul ceremoniei,oamenii nu conteneau să se minuneze de cât de frumoasă era, încă, Florina Vlădan.
UPDATE 14.24: Maşina care a cărat sicriul cu trupul Florinei Vlădan de la Bucureşti a ajuns în satul Hăbud în jurul orei 12.30, mult mai târziu decât se aşteptau rudele să ajungă. Odată cu dricul a ajuns şi fiul acesteia, Bogdan Cristian Vlădan, împreună cu şapte colegi din echipa de judo. Aceştia însă, nu au venit la Hăbut pentru slujba de înmormântare a coafezei ucise în salonul de înfrumuseţare din Bucureşti, ci pentru a nu lăsa jurnaliştii să se apropie de biserică.
Cei şapte colegi ai lui Bogdan Cristian au fost violenţi cu presa şi chiar l-au lovit pe unul dintre cameramanii prezenţi la biserică. "I-au dat peste aparatele de filmat şi l-au lovit în burtă, până când acesta a căzut la pământ", a povestit un martor de la faţa locului.
La înmormântare s-au prezentat în jur de 100 de persoane, foarte mulţi fiind din satele învecinate. Nu o cunoşteau personal, dar au auzit de tragedie şi au venit să-i aprindă o lumânare Florinei Vlădan. La slujbă a fost prezent şi fratele acesteia care este complet dărâmat de tragedia care a avut loc la coafor. "Am trăit ca să o înmormântez pe Felicia", a spus bărbatul în vârstă de peste 50 de ani.
Slujba a a fost oficiată de doi preoţi, dintre care unul a venit de la Bucureşti, odată cu cortegiul funerar. La înmormântare au mai venit două mătuşi, un unchi şi nişte fine de botez ale coafezei şi ale mamei ei. Rudele au explicat că Florina le spunea că era ameninţată şi că trăia în teroare, dar că au crezut că exagerează.
UPDATE 11.38: Aproximativ 50 de localnici şi rude s-au adunat în faţa casei în care au locuit părinţi Florinei Vlădan, coafeza ucisă de soţul ei în coaforul Perla. Toţi aşteaptă maşina cu sicriul în care se află cadavrul femei, însă nu toţi ştiau că ea, o consăteană, este chiar coafeza ucisă în salonul de înfrumuseţare din Bucureşti. Mătuşa Florinei este dărâmată şi nu mai are nici măcar lacrimi să plângă. Cei prezenţi au aprins lumânări şi au adus flori pentru soţia poliţistului - criminal.
Tragedia de la coaforul Perla scrie un nou episod și în Prahova.

După ce au primit cu groază vestea că Florina a murit, împușcată de Gheorghe Vlădan, rudele în viață ale coafezei se pregătesc să-i facă orânduielile creștinești și să o îngroape, chiar de 8 Martie, alături de părinții ei, prăpădiți de boală.
Vom reveni cu amănunte și cu foto de la ceremonia din Hăbud.



CLICK pe fotogalerie pentru a vedea mai multe imagini cu Bogdan Cristian Vlădan!
CITEŞTE MAI MULTE DESPRE ACEST CAZ:
Martor la Crima de la Perla: "A început să tragă nebuneşte, în cine apuca"
Dă click pe imagini pentru fotogalerie cu asasinul la sediul Electrica!
Declaraţia de avere a criminalului: 1750 ron salariu net lunar, 42.000 de euro datorie la bancă
Psiholog: După chipul şi asemănarea societăţii, nebunii, tot mai agresivi
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!
