Profesoara batjocorită de elevi se întoarce la catedră. Mai mulți băieți simulau acte sexuale cu ea VIDEO
0O profesoară de la o școală din comuna Bredu, Prahova, a fost batjocorită de mai mulți elevi în timpul orei. Incidentul se întâmpla în luna martie a acestui an.

Chiar dacă a dovedit că nu îi poate controla pe elevi, profesoara se întoarce la catedră, ea refuzând testarea psihologică cerută de comisia de cercetare disciplinară.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, Aurel Graur, a precizat, marţi, 22 august 2023, pentru Agerpres, că, în urma incidentului, profesoara a fost asistată la ore de către reprezentanţi ai Inspectoratului Școlar Județean și a primit calificativul „Slab". Cu toate acestea, femeia va reveni la cursuri ca profesor titular la şcoala gimnazială din Pietriceaua.
Graur a menţionat că şcoala face propria cercetare disciplinară şi i-a cerut profesoarei să facă testarea psihologică, dar ea a refuzat, fiind sancţionată cu avertisment scris.
Întâmplarea ar fi avut loc în timpul orei de Limba Engleză.
Elevii de 13 ani care au hărţuit cadrul didactic de la şcoala gimnazială din Pietriceaua s-au ales cu nota scăzută la purtare cu şase puncte şi au primit mustrare scrisă, potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova.
Ministrul Educației Ligia Deca a declarat că siguranţa fiecărei persoane din unităţile de învăţământ este prioritară pentru Ministerul Educaţiei şi a precizat că a demarat deja o serie de consultări pentru a găsi cele mai bune soluţii în ceea ce priveşte incidentele petrecute în şcoli.
Ce spune Poliția
„La data de 6 aprilie a.c., polițiștii Secției de poliție rurală Valea Doftanei au fost sesizați de către directorul unei unități școlare din comuna Brebu despre faptul că deține o înregistrare audio video prin care doi elevi cu vârstele de 13 ani în timp ce se aflau într-o sală de clasă au simulat exercitarea unor acte de natură sexuală asupra unui cadru didactic. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, au precizat polițiștii.