Povestea patului de campanie al amiralului Doria, care a făcut înconjurul lumii. Piesa, „martor“ al bătăliei de la Lepanto, a fost cumpărată de Carol I

Rafinat colecţionar, Regele Carol I a contabilizat în achiziţiile sale pentru Castelul Peleş şi o piesă de o valoare excepţională, patul de campanie al amiralului Giovanni Andrea Doria, care l-a însoţit în bătăliile de Djerba (1560) şi Lepanto (1571). Restaurarea piesei, pe care este pictat şi Miguel Cervantes, a durat peste 20 de ani

Patul cu baldachin, executat de artizani din nordul Italiei (Genova), în jurul anilor 1540, a fost cumpărat de regele Carol I de la consululul german Felix Bamberg (1820 - 1893). Pasionat de artă şi posesor al unei bogate colecţii, Bamberg cumpără de la licitaţiile europene lucrări de pictură şi antichităţi şi îi oferă spre vânzare monarhului din România, o bună parte din faimoasa Galerie spaniolă a lui Louis – Philippe d’Orleans, galerie ce figurase la Luvru şi fusese apoi vândută la Londra, în anul 1853.

De altfel, galeria de artă, constituită de regele Carol I, provine, în cea mai mare parte din achiziţionarea unui mare lot din colecţia Bamberg.

Printre piesele rare din colecţia Felix Bamberg figurează şi patul de campanie al amiralului G.A.Doria, lucrarea fiind achiziţionată de consul în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi menţionată în cataloagele datate 1889.

Importanţa piesei este una excepţională, patul de campanie făcând înconjurul lumii, alături de stăpânul său, care a luptat la Djerba, Africa (1560), bătălie câştigată de turci, în celebra Bătălie de la Lepanto (1571) care a pus capăt legendei invincibilităţii otomane şi a condus şi o expediţie, în 1601, împotriva aşa-ziselor „state barbare“ din nordul Africii.

Patul de campanie care l-a însoţit pe amiralul Doria în toate bătăliile a fost, astfel, în Genova, Djerba, Lepanto, Messina, Genova, Nisa şi, într-un final a ajuns la Sinaia. Aventuroasa sa „călătorie“ a continuat inclusiv în România.

Harta traseului patului Doria. FOTO peles.ro

                                                                                                                                                                                                    Cine a fost amiralul flotei genoveze G.A. Doria

Giovanni Andrea Doria sau Gianandrea Doria (1539-1606) era nepotul şi fiul adoptiv al celebrului amiral Andrea Doria, făcând parte din familia dogilor din Genova. A condus în Bătălia de la Lepanto (1571), flota creştină a Sfintei Ligi (Spania, Veneţia, Sfântul Scaun şi Genova) care, sub comanda lui Don Juan de Austria, a obţinut o strălucită victorie împotriva flotei turceşti, condusă de Ali – Arab Paşa.

Bătălia, care a durat cinci ore, s-a dat la marginea nordică a Golfului Patras, în largul coastelor Greciei de vest actuale, de unde forţele otomane navigau spre vest din baza lor navală de la Lepanto. Acolo, otomanii au întâlnit forţele Ligii Sfinte, ce veneau de la Messina. Victoria Ligii Sfinte a prevenit transformarea Mării Mediterane într-un canal de circulaţie al forţelor musulmane, a protejat Italia de o mare invazie otomană, şi i-a împiedicat pe otomani să înainteze mai departe în flancul sudic al Europei. Lepanto a fost ultima mare bătălie navală dusă aproape în întregime de galere cu vâsle. Victoria a provocat o explozie de bucurie în întreaga creştinătate.

Familia amiralului Doria deţinea o bogată colecţie de artă, obiecte valoroase de orfevrărie, o serie de tapiserii comandate prin intermediul lui Lazzaro Calvi şi Luca Cambiaso, fresce preţioase cu subiecte mitologice şi alegorice, mobilier etc., în palatele sale din Fassolo, Pegli (vila Centurione Doria, azi muzeu naval) şi Grimaldi (Genova).

O istorie zbuciumată şi în România

Piesa a fost expusă de la bun început, în Castelul Peleş. În timpul Primului Război Mondial, este transportată, împreună cu celelalte valori patrimoniale de excepţie din Peleş, în vederea protejării, în Moldova, la Domeniul Coroanei (Dobrovăţ sau Zorleni).

Potrivit muzeografilor de la Castelul Peleş, în anii 1922, regina Maria, în campania de amenajare a Branului, a transportat patul în proaspătul Salon Doria din castel (foto).

Readus şi remontat, patul se găseşte în anul 1933 în Sala de concerte a castelului Peleş.

Inventarul întocmit în anul 1948 înregistrează patul în Galeria de marmură, unde a fost expus până în anul 1977, când a început operaţiunea de transport şi depozitare a pieselor din patrimoniul castelului, la Posada.

Traseul nu se opreşte aici. În perioada 1954 – 1956, patul de campanie este transferat la Muzeul Naţional de Artă al României şi ulterior returnat. După anul 1990, materialul textil şi broderiile au intrat într-o lungă perioadă de restaurare, în laboratoarele Peleşului, lucrare laborioasă, finalizată în 2012.

Patul, după migăloasa restaurare realizată la Peleş. FOTO peles.ro

Miguel Cervantes este pictat pe draperia patului

Patul cu baldachin se compune din mai multe părţi, o draperie de fundal care imortalizează, alegoric, evenimentul sfârţitului de secol XVI - lupta navală de la Lepanto - , draperia acoperişului central brodată cu decor pajură cu şase pui, draperia laterală cu însemne heraldice, trei lambrechine brodate cu motive floral–vegetale şi zoomorfe, cuvertură şi două perne, precum şi patru stâlpi din lemn de nuc, bogat sculptat.
Asamblarea patului s-a executat, în opinia muzeografilor de la Peleş, în cursul unor operaţii de restaurare din anul 1877, anterioare achiziţionării de către Regele Carol I. Din piesa originală se mai păstrează doar broderia de fundal şi cei patru stâlpi din lemn ai baldachinului.

Pe draperia de fundal este şi un detaliu interesant: o figură masculină, pictată pe ţesătura textilă, în griuri albăstrii, bustul unui cavaler în armură, cu guler gen Renaştere spaniolă, colan, profil cu mustaţă, privind spre partea stângă. Este vorba despre Miguel Cervantes, autorului lui „Don Quijote de la Mancha”, erou şi participant la lupta de la Lepanto, unde îşi pierde un braţ.

S-ar părea că autorul broderiei de pe această draperie s-a inspirat după o pictură alegorică a lui Paolo Veronese, datată 1572, care poarta titlul Lupta de la Lepanto (Galleria dell’Accademia din Veneţia). Sunt prezentate vase angajate în luptă, delfini într-o zonă de ţărm, pe un fundal cromatic bej, albastru deschis, nuanţe de roşu, bej şi broderie cu fir de aur la vasele de luptă. Broderia, executată în stil occidental, a fost distrusă, având porţiuni şterse. Restaurarea veche este evidenţiată, în primul rând de firul metalic, cel vechi fiind puternic oxidat şi fragilizat, cel nou cu o culoare mai vie şi cu mult mai rezistent.

Tot orginali sunt şi stâlpii din lemn de nuc, care susţin baldachinul. Aceştia sunt bogat sculptaţi în formă de coloană, cu motive vegetale, frunză de acant, brâu de perle, vulturi bicefali, grifoni,; îngeri. De altfel, secolul al XVI-lea înseamnă triumful sculpturii în domeniul mobilierului, atunci când sunt utilizate motivele decorative inspirate din antichitatea greco-romană (cartuşe, medalioane, vrejuri vegetale, himere, dragoni etc.), alături de alte elemente împrumutate din sculptura monumentală (coloane, ghirlande, volute etc.).

Frumosul pat, cu o istorie fascinantă şi un traseu spectaculos, este expus la Castelul Peleş, fiind unul dintre cele mai valoroase exponate găzduite de fosta reşedinţă de vară a Casei Regale Române.

Vă mai recomandăm

Un tezaur de 1.700 de ani descoperit în curtea unui prahovean a fost expus publicului. Comoara a aparţinut unui meşter argintar. 85 de piese, majoritatea monede, dar şi bijuterii şi lingouri, toate din argint au fost expuse miercuri publicului, în Prahova. Comoara, veche de 1.700 de ani, a fost descoperită recent de un prahovean în spatele casei, în timp ce săpa un şanţ. Arheologii cred că tezaurul de la Mălăieşti a aparţinut unui meşter argintar.

Zece lucruri neştiute despre Casino Sinaia, „Casa Diavolului“ - 800 de jucători pe zi, iar primul investitor a fost acţionarul de la Monte Carlo. Unul dintre simbolurile staţiunii Sinaia, Casino-ul din staţiune a cunoscut, la începutul secolului trecut, o „viaţă“ efervescentă. De neconceput în zilele noastre, Casino-ul era frecventat de până la 800 de persoane pe zi, aduse de la Bucureşti la Sinaia cu „trenurile plăcerii“. După ce îşi pierdeau banii la ruletă sau chemin-de-fer, femeile îşi jucau chiar şi bijuteriile, perlele şi blănurile, iar bărbaţii ceasurile din aur