Ploieşti: Numărul copiilor cu viroze respiratorii s-a dublat în ultimele zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul de Pediatrie din Ploieşti a fost luat cu asalt zilele acestea, zeci de copii ajungând la urgenţe din cauza virozelor respiratorii.

Numai duminică s-au prezentat la camera de gardă de două ori mai mulţi copii cu astfel de afecţiuni decât de obicei, iar din cele 115 paturi câte are spitalul,  doar cinci mai sunt libere în acest moment, potrivit ziarului Valea Prahovei.

Cei mai mulţi dintre copii inernaţi la Pediatrie au afecţiuni respiratorii. Medicii recomandă părinţilor să fie foarte atenţi în această perioadă, acest tip de viroză fiind extrem de periculos pentru micuţii cu un sistemul imunitar slăbit.

În perioada 1-7 februarie, la nivelul judeţului Prahova s-au înregistrat aproape 4.600 de infecţii respiratorii, dintre care 145 de bolnavi de toate vârstele au fost internaţi, dar şi peste 600 de pneumonii, din care 131 de pacienţi necesitând internarea.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite