Minciuna penală spusă unui client de un avocat din Prahova pentru a face rost de o importantă sumă de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un avocat din Prahova, cercetat pentru trafic de influenţă de DNA Ploieşti
Un avocat din Prahova, cercetat pentru trafic de influenţă de DNA Ploieşti

Georgel D., avocat din cadrul Baroului Prahova, este urmărit penal într-un dosar de corupţie, fiind acuzat de trafic de influenţă.

Acesta i-ar fi cerut unui client 25.000 de euro cu promisiunea că va rezolva favorabil un dosar penal, prin intermediul unui magistrat asupra căruia ar fi avut influenţă.

Avocatul a fost denunţat la DNA, iar acum este urmărit penal, fiind plasat în control judiciar de către procurorii anticorupţie din Ploieşti.

Potrivit DNA, în luna februarie 2022, avocatul din cadrul Baroului Prahova i-ar fi pretins unei persoane (martor în cauză) suma totală de 25.000 euro, din care ar fi primit în perioada februarie-aprilie, în două tranşe, suma totală de 20.000 de euro. 

Banii ar fi trebuit să ajungă la un magistrat care ar fi putut să schimbe încadrarea juridică din infracţiunea de tentativă de omor în infracţiunea de loviri sau alte violenţe, într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, în care martorul era cercetat.

”În realitate, persoana respectivă era cercetată în dosarul respectiv pentru săvârşirea unor infracţiuni comise cu violenţă şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, dar nu şi tentativă de omor”, potrivit DNA.

Avocatul a fost plasat în control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Vă recomandăm şi:

Dosar complex de corupţie, cu prejudiciu de 16 milioane de euro, retrimis la DNA. Pionul principal: un fost primar din Sibiu cu avere uriaşă

Ministrul Justiţiei explică forma în care proiectul legilor justiţiei a ajuns la CSM. Ce critici au venit din interiorul sistemului judiciar

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite