Istoria zbuciumată a Mănăstirii Crasna. Lăcaşul de cult a fost şcoală pentru copii pe cheltuiala unui călugăr, a fost jefuit de ocnaşi şi desfiinţat de comunişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai întâi biserică pentru câţiva oameni fugiţi din calea turcilor, Mănăstirea Crasna din Prahova a avut o istorie zbuciumată: a fost şcoală pentru copiii ţăranilor, a fost jefuită de ocnaşii de la Slănic, iar în timpul comunismului a fost desfiinţată

La poalele munţilor Ursoaia, puţin mai sus de râul Crasna, într-o mică poiană ascunsă de pădure, se află Mănăstirea Crasna, un loc încărcat de spiritualitate, căutat de români din toată ţara. Pentru a ajunge la acest lăcaş de cult trebuie luat drumul DN 1A, Ploieşti – Braşov, iar în comuna Izvoarele trebuie căutat satul Schiuleşti. Din localitatea efectivă, câţiva kilometri se merg pe jos sau cu maşina până la mănăstire.

Poziţionarea mănăstirii nu este întâmplătoare şi are legătură cu fuga ţăranilor din calea turcilor. În 1821, după năvălirea acestora în Ţara Românească, o parte din locuitorii din Izvoarele a luat drumului codrului şi a înfiinţat în pădure o mică aşezare, numită Băjenari.

Oamenii şi-au încropit gospodării lângă un mic schit de călugări a cărui primă atestare documentară datează de la 1745, când se menţionează existenţa unei biserici din lemn. În 1824, postelnicul Constantin (Dinu) Potlogescu, stăpânul muntelui Ursoaia, începe construcţia unei biserici pentru noul sat Băjenari.

Fiu de preot, educat la Episcopia Buzăului, postelnicul îşi donează toată averea „mobilă şi imobilă“ mănăstirii, iar în 1828, ctitorul devine şi primul stareţ al lăcaşului de cult, călugărit cu numele de Chelasie. Din banii donaţi, acesta construieşte chilii din lemn pe care le populează cu călugări aduşi de la Cheia şi de la Ciolanu.

Vocaţia preoţiei s-a transmis şi la fiul său, Nicolae, singurul copil al stareţului Chelasie. Rămas văduv şi fără moştenitori, în 1836, şi acesta se călugăreşte, sub numele de Nil Monahul.

Perioada a fost una extrem de prolifică pentru mănăstire. Stareţul a înfiinţat aici o şcoala pentru copiii din satele vecine, care, în timpul cursurilor, stăteau în internatul schitului pe cheltuiala acestuia. De asemenea, la doar un deceniu de la ctitorie, alături de munteni, în obştea Crasnei se găseau şi ardeleni, bulgari, sârbi şi greci, unii dintre ei fiind îngrijiţi la mănăstire atunci când aveau probleme de sănătate. 

image

O mănăstire bogată, dar lovită de nenorociri

Biserica este pictată în tehnica fresca, de către Costache Eladie din Ploieşti şi de fiul său, Toma. A fost restaurată o singură dată, în 1922, de către pictorul Ion Chiriac. Deosebit de valoros este iconostasul cu foiţă de aur, care a fost realizat la Viena (Austria), în 1853, fiind pictat de Anghel Tănase din Ploieşti (1858).

De altfel, mănăstirea a fost una dintre cele mai bogate ale epocii. Ctitorii au donat schitului atât locul pe care a fost clădit, cât şi întinse moşii în satul Izvoarele, în Văleni, în Măneciu, Parepa, muntele Bobu, o vie la Valea Călugăreasca şi un metoc la Ploieşti, însumând câteva sute de pogoane, vite şi felurite acareturi.

În 1864, după secularizarea averilor mănăstireşti, averea schitului, în special cea imobiliară, se va diminua foarte mult. Şi alte nenorociri au lovit mănăstirea: două incendii au făcut pagube însemnate şi au mistuit mai multe chilii, precum şi arhiva, iar biserica a fost afectată de cutremurele din 1940 şi 1977. În 1917, schitului i-au fost luate clopotele de către ocupanţii germani, iar în 1920 este jefuit de ocnaşii evadaţi de la Slănic.

Crasna a fost şi un exemplu de rezistenţă a credinţei în timpuri potrivnice. În 1960, comuniştii au desfiinţat schitul, iar Crasna devine „biserică izolată monument istoric“, în administrarea parohiei Izvoarele. De la perioade în care nu a avut nici un călugăr sau maximum 2-3, în prezent, Crasna are 30 şi o bogată viaţă bisericească. 

O nouă biserică s-a alăturat în 1998 mănăstirii, precum şi un altar de vară şi un paraclis. La Crasna există şi o însemnată bibliotecă (peste 5000 de volume de cărţi), o valoroasă colecţie de icoane pe lemn din secolele XVIII-XIX, dar şi de manuscrise, cărţi vechi şi obiecte bisericeşti.

Călătorul care ajunge la Crasna găseşte mereu o masă caldă, pregătită de călugări, credinţă, linişte deplină şi o curte plină de flori.

Vă mai recomandăm

Mănăstirea Suzana, locul încărcat de spiritualitate unde Liviu Rebreanu ar fi zămislit romanul „Ion“. Aici, şi animalele păstrează tăcerea

Fabuloasa operă a inginerului Nicolae Pissiota, aromânul bogat care a deţinut şi Hotel Cişmigiu

Povestea bisericii călătoare de la Jercălăi. Construită în Mureş, a fost mutată la Castelul Bran şi apoi strămutată în Prahova, pentru că devenise bodegă

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite